x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Afganistan: Talibanii au intrat în Kabul. Președintele Ashraf Ghani a capitulat

UPDATE Afganistan: Talibanii au intrat în Kabul. Președintele Ashraf Ghani a capitulat

15 Aug 2021   •   16:25
UPDATE Afganistan: Talibanii au intrat în Kabul. Președintele Ashraf Ghani a capitulat

Preşedintele afgan Ashraf Ghani, a capitulat în fața forțelor militare talibane. El le cere forțelor de securitate să asigure menținerea ordinii publice în Kabul, scrie AFP. 

''Am ordonat forţelor de securitate să garanteze securitatea tuturor cetăţenilor. Este responsabilitatea noastră şi ne-o vom asuma în cea mai bună manieră posibil. Oricine se gândeşte să creeze haos sau să jefuiască va fi tratat cu forţă'', a declarat acesta într-un mesaj video.

Ghani și liderii politici au hotărât să numească o delegație care să negocieze cu talibanii pentru a asigura tranziția puterii, potrvit postului local Tolo News.

Totodată, fostul președinte, Hamid Karzai, s-a întâlnit cu șeful Consiliului Suprem pentru Reconcilere Naţională, Abdullah Abdullah, pentru a trimite o delegație în Qatar în vederea negocierilor cu talibanii.

UPDATE2 Insurgenţii talibani au intrat, duminică, în capitala Kabul. Aceștia au atacat şi au intrat „din toate părţile”, a declarat un oficial al ministerului afgan de interne. Preşedintele afgan Ashraf Ghani a capitulat și talibanii vor forma un guvern interimar.

Aceștia nu au întâmpinat rezistență la intrarea în oraș și au declarat că le va permite civililor să părăsească orașul, dacă vor.

SUA și-a evacuat diplomaţii cu elicopterul.

Un oficial NATO a spus că mai mulţi diplmaţi ai UE au fost mutaţi într-un loc mai sigur din capitală.

Diplomaţii americani au fost transportaţi către aeroport de la ambasada din districtul Wazir Akbar Khan. Mai multe trupe americane au fost trimise să ajute la evacuări, după ce avansul fulgerătoar al talibanilor a adus grupul islamist la porţile capitalei în doar 10 zile.

Palatul prezidențial a transmis, pe Twitter, că au fost auzite focuri de arme în mai multe puncte din jurul Kabulului, dar forţele de securitate, în coordonare cu partenerii internaţionali, deţin în continuare controlul oraşului.

În această dimineață, talibanii au capturat şi oraşul Jalalabad din est şi deţin astfel controlul autostrăzii cheie pe care transportă mărfuri în această ţară fără ieşire la mare. De asemenea, au preluat postul de frontieră Torkham, din apropiere de Pakistan, lăsând aeroportul din Kabul singura cale de ieşire din Afganistan.

Un lider taliban de la Doha, unde se încercă negocieri de pace, a declarat că luptătorilor li s-a ordona să se abţină de la violenţă.

Emiratul islamic, aşa cum se intitulează talibanii, „îşi va proteja, ca întotdeauna, viaţa, proprietatea şi onoarea şi va crea un mediu paşnic şi sigur pentru naţiunea sa iubită”, a spus acesta, adăugând că diplomaţii şi lucrătorii din domeniul medical nu vor întămpina probleme dacă vor să părăsească capitala, relatează Al Jazeera.

Mediafax

MAE transmite că a fost ridicat nivelul de alertă. Activitatea Ambasadei României a fost suspendată în 2019, în urma unui atac armat. Militarii români au revenit în țară în iunie 2021.

UPDATE1 Talibanii au anunțat că nu au luat încă o decizie cu privire la atacarea capitalei Kabul. După o ofensivă de 10 zile, cea mai mare parte a Afganistanului a fost cucerit de militanții islamici, scrie DPA.

''O decizie separată va fi luată ulterior în legătură cu Kabul. Oamenii ar trebui să fie siguri că nu vrem o stare de război în Kabul sau ca cineva să fie rănit''', a declarat purtătorul de cuvânt al mişcării talibane, Zabihullah Mujahid.

Talibanii au cucerit, în ultimele două zile, orașele, Mazar-i-Sharif, din nordul țării, și Jalalabadul, din est, unde se aflau forțele armate germane.

Kabulul se mai află încă sub controlul guvernului, în timp ce mlitarii americani și NATO se retrag. Orașul este însă încercuit de talbani.

ȘTIRE INIȚALĂ Orașul Jalalabad, din estul Afganistanului, a căzut, duminică dimineața, în mâinile talibanilor într-o ofensivă care a început în urmă cu 10 zile, pe fondul retragerii forțelor internaționale. Singurul oraș mare încă necucerit este capitala Kabul, dar acesta este acum încercuit complet, scrie AFP.

''Cu câteva momente în urmă, mujahedinii au intrat în Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar. Toate zonele sunt acum sub controlul lor'', a declarat Zabihullah Mujahid, unul dintre purtătorii de cuvânt ai talbanilor.

Totodată, un locuitor din Jalalabad a confirmat declarația acestuia. ''Ne-am trezit în această dimineaţă cu steagurile albe talibane în tot oraşul. Sunt în oraş. Au intrat fără luptă'', a spus Ahmad Wali.

Au mai rămas doar câteva orașe mici la care nu au ajuns, deocamdată, talibanii.

A patra localitate mare, Mazar-i-Sharif, dn nordul țării a fost cucerit sâmbătă.








 

×
Subiecte în articol: afganistan jalalabad talibani