x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Anunțul guvernatorului orașului Harkov: Orașul este complet curățat de inamic

UPDATE Anunțul guvernatorului orașului Harkov: Orașul este complet curățat de inamic

27 Feb 2022   •   13:38
UPDATE Anunțul guvernatorului orașului Harkov: Orașul este complet curățat de inamic

Ucraina "controlează în totalitate" zona orașului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, unde au avut loc lupte grele, informează guvernatorul Oleh Sinegubov, citat de Sky News.

"Controlăm în totalitate Harkovul! Forțele armate, poliția și forțele de apărare lucrează, iar orașul este complet curățat de inamic", a anunțat oficialul.

Harkovul a fost scena unor confruntări violente duminică, după ce vehicule militare rusești au pătruns în oraș și rachetele  au lovit o conductă de gaz la primele ore ale dimineții.

Ministerul ucrainean al Apărării a declarat anterior că "schimburi intense" de rachete de artilerie au fost urmate de "lupte grele" în timpul nopții la Harkov.

ȘTIRE INIȚIALĂ Trupele ruse înaintează spre centrul orașului Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Vehicule aparținând trupelor ruse au fost văzute duminică pe străzile orașului Harkov din nord-estul Ucrainei, a scris Anton Herașcenko, consilier al ministrului de interne al Ucrainei, pe Telegram.

„Harkov, trezește-te! Un grup de forțe speciale ale Federației Ruse tocmai a dat buzna în oraș. Bătălia a început!”, a scris oficialul ucrainean. Ulterior el a raportat despre patru vehicule blindate și despre faptul că în oraș începuseră lupte de stradă împotriva ocupanților ruși.

La scurt timp, el a informat că au fost distruse două vehicule blindate.

Harkov 3

 

Filmări publicate de Gheraşcenko şi de Serviciul de stat ucrainean pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiei arată mai multe vehicule militare uşoare deplasându-se de-a lungul unei străzi şi, separat, un tanc în flăcări. Guvernatorul regional Oleg Sinegubov a declarat că vehiculele ruseşti au pătruns inclusiv în centrul oraşului, dar 'forţele armate ucrainene distrug inamicul'. 'Le cerem civililor să nu iasă din case', a adăugat acesta.

 

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: harkov