Așa cum era de așteptat, noul președinte al Partidului Liberal Democrat (PLD), Fumio Kishida, a devenit premierul Japoniei, după ce a obținut majoritatea voturilor în Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a parlamentului, scrie AFP.
Coaliţia la guvernare condusă de PLD controlează ambele camere ale legislativului inipon, astfel încât acesta va obține majoritate și în Camera Consilierilor, camera superioară a parlamentului.
Acesta va forma noul guvern, care va fi instalat oficial în cadrul unei ceremonii la Palatul Imperial.
La începutul guvernării, Kishida va treubi să organizeze alegeri generale, pe 31 octombrie, dar și să gestioneze pandemia de COVID-19 și criza economică generată de aceasta. Însă noul premier vrea să dizolve camera inferioară a parlamentului pe 14 octombrie ș să înceapă campania electorală la 19 octombre.
El îl înlocuieşte pe Yoshihide Suga, care a demisionat după un an, pe fondul criticilor privind măsurile privitoare la limitrera răspândirii infecțiilor. Circa 60% din poplulațe este vaccinată.
ȘTIRE INIȚIALĂ Fostul ministru nipon de Externe Fumio Kishida a fost ales preşedinte al partidului de guvernământ din Japonia şi are şanse mari să devină prim-ministru, informează BBC News.
El îl va succeda pe premierul Yoshihide Suga, care a decis să se retragă după doar un an de mandat.
Fumio Kishida a fost ales preşedinte al Partidului Liberal-Democrat după ce l-a avut drept adversar pe Taro Kono.
În condiţiile în care Partidul Liberal-Democrat (PLD) are majoritate în Parlamentul de la Tokyo, Fumio Kishida urmează să fie ales premierul Japoniei.
Fumio Kishida, în vârstă de 64 de ani, va avea sarcina de a obţine victoria Partidului Liberal-Democrat în următorul scrutin parlamentar. Pe termen scurt, va trebui să gestioneze criza pandemiei, să adopte măsuri de relansare economică şi să contracareze ameninţările generate de Coreea de Nord. Kishida a cerut înfiinţarea unei agenţii pentru gestionarea crizei medicale.
"Abilitatea mea este de a asculta cu adevărat oamenii. Sunt determinat să fac eforturi alături de toată lumea pentru un Partid Liberal-Democrat deschis şi pentru un viitor strălucitor al Japoniei", a subliniat Fumio Kishida.