x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Urmarita de moarte

Urmarita de moarte

03 Apr 2005   •   00:00

Lavinia Onitiu Gelineau, o romanca maritata cu un american care si-a pierdut viata anul trecut in Irak, a fost gasita moarta in casa sa din Westbrook, in regiunea orasului Maine. Criminalul este chiar tatal tinerei de numai 25 de ani.

  • de ANCA ALDEA
  • EXTERNE

  • UN AN. La 28 aprilie anul trecut, la o zi dupa ce Lavinia a aflat de moartea stupida a sotului ei, Jurnalul National a prezentat tragica poveste a tinerei de numai 25 de ani
    Dupa ce si-a pierdut sotul in Irak, dupa ce l-a plans un an si a incercat din rasputeri sa-si refaca viata, Lavinia a fost ucisa. Saptamana trecuta, in noaptea de joi spre vineri. In casa in care tocmai se mutase cu cateva saptamani in urma. Politia a descoperit un lucru infricosator. Lavinia fusese batuta si apoi ucisa de propriul tata.

    A UCIS SI S-A SINUCIS. Scenele de groaza s-au petrecut in casa Laviniei din Westbrook. Problemele au inceput inca de miercuri, cand tatal Laviniei a aterizat in America, venind din Romania. A doua zi dimineata, Lavinia le-a povestit colegilor de munca faptul ca tatal ei este neschimbat. "Era la fel de nervos si folosea aceleasi amenintari verbale la adresa fostei sale sotii, Iuliana", povesteste Lori Rogers, o prietena a Laviniei.

    A doua zi a inceput cosmarul. Ea si tatal sau se aflau, in noaptea de joi spre vineri, in bucatarie cand, probabil, au inceput sa se certe. Nicolae Onitiu a lovit-o cu bestialitate de mai multe ori. Bataia a continuat si la subsolul casei.

    Politia a gasit aici, la demisol, vineri dimineata, doua cadavre, ambele cu cate un lat in jurul gatului. Un barbat in varsta si o femeie tanara fusesera strangulati. Femeia era Lavinia. Barbatul, tatal sau. Reconstituirea nu a fost deloc grea. Dupa ce a batut-o cu bestialitate, Nicolae a dus-o pe fiica sa la demisol si a strangulat-o. Apoi, barbatul si-a aprins o tigareta si, cu bricheta in mana, s-a strangulat de o grinda.

    Vineri, politia a fost anuntata ca Lavinia, care lucra ca asistent administrativ la o organizatie care se ocupa de ajutorarea tinerilor cu dificultati de crestere, nu aparuse la munca. Cateva ore mai tarziu, politia a descoperit cele doua cadavre. Au fost intrebati vecinii, prietenii, rudele tinerei. Mama Laviniei, care traia impreuna cu fiica ei in Westbrook, era plecata din localitate. Ea a marturisit politiei ca a preferat sa plece de-acasa in perioada in care fostul sau sot urma sa o viziteze pe fiica lor. Nicolae, a spus mama Laviniei, Iuliana, era un om extrem de violent. De aceea, parintii Laviniei s-au despartit.

    ULTIMA ZI
    Lavinia i-a marturisit prietenei sale, Lori Rogers, ca tatal ei suferea adesea accese de depresie. Anul trecut, Lavinia a venit in Romania dupa ce a auzit ca tatal ei incercase sa se sinucida. Cand Nicolae a anuntat-o pe Lavinia ca vrea sa o viziteze, fata s-a gandit ca, poate, tatal ei s-a schimbat. I-a facut chemare si a avut grija sa-i cumpere bilet de intoarcere in Romania la 20 aprilie, ziua in care Lavinia ar fi comemorat un an de la moartea sotului sau. Vineri urma sa fie ultima zi de munca a Laviniei. Ea se hotarase sa se intoarca la scoala. Voia sa devina profesoara de franceza. Vineri dimineata, Lavinia era asteptata la serviciu cu un tort si cateva cadouri de adio din partea colegilor. Dar n-a mai aparut. Mama Laviniei, Iuliana, este astazi greu incercata. Si-a pierdut si fetita. Cand a ales sa o lase pe Lavinia singura cu tatal sau, Iulianei nici prin gand nu i-a trecut ca acelea erau ultimele momente petrecute alaturi de fiica sa. De frica sa nu creeze probleme in familie, Iuliana a fost in vizita la cuscrul sau, in Vermont. (Anca Aldea)

    DESTIN
    Lavinia (foto) a reusit sa plece din tara in 2000 cu o bursa si isi facea studiile in stiinte economice la Universitatea South Maine, cand l-a cunoscut pe Cristopher, si el student acolo. Tinerii s-au casatorit cu doi ani inainte de tragedie. Christopher mai avea un singur semestru de facultate cand a decis sa se alature membrilor Garzii Nationale din statul Maine, care plecau in Golf. A plecat ca specialist in batalionul 133 Engineer. La 26 aprilie, ea a aflat cu durere ca sotul sau a fost ucis de rebeli in Irak. In ziua atacului, tanarul se afla in vestul orasului Mosul, pe o motocicleta, cand un dispozitiv amplasat de insurgentii irakieni a explodat langa el. Grav ranit, Christopher, in varsta de numai 23 de ani, si-a dat ultima suflare la scurt timp dupa incident. Prietenii fetei spuneau, anul trecut, ca Lavinia nu s-a impacat niciodata cu gandul ca sotul ei a ales sa plece in Golf si traia mereu cu spaima ca ceva ingrozitor urmeaza sa i se intample. (Ana Ilie)
    ×
    Subiecte în articol: externe tatăl lavinia laviniei