Jovanka Broz, văduva liderului comunist al fostei Iugoslavii, Josip Broz Tito, a fost înmormântată sâmbătă la Belgrad, cu onoruri militare, lângă soţul ei, informează EFE.
Din garda de onoare au făcut parte atât militari ai armatei sârbe, cât şi foşti partizani care au luptat în timpul celui de-al doilea război mondial. Jovanka Broz deţinea cele mai înalte decoraţii militare iugoslave pentru participarea ca partizană la cel de-al doilea război mondial şi avea rang de locotenent colonel în armata populară a Iugoslaviei.
Conform dorinţei sale, Jovanka a fost depusă într-o criptă adiacentă mormântului soţului ei, în "Casa Florilor", o seră construită pentru Tito în 1975 în apropierea reşedinţei în care locuia, în cartierul Dedinje.
Mormântul Jovankăi Broz este din marmură albă, fără alte decoruri în afara numelui, prenumelui şi a anilor naşterii şi morţii, sculptate cu litere aurii, la fel ca şi mormântul lui Tito (1892-1980).
La ceremonia funerară au participat membri ai guvernului sârb, reprezentanţi ai corpului diplomatic, delegaţii străine şi organizaţii antifasciste din fostele republici iugoslave.
Jovanka Broz a murit duminică, la vârsta de 89 de ani, după ce, timp de două luni, a fost internată la terapie intensivă într-o clinică din Belgrad.