Văduva fostului lider iugoslav Josip Broz Tito, Jovanka Broz, a obţinut, după treizeci de ani, o carte de identitate şi un paşaport de la ministrul sârb de Interne, Iviţa Dacici, şi de la cel al Muncii, Rasim Ljajici, a relatat, luni, agenţia Beta, citată de AFP.
Jovanka Broz a rămas fără documente personale din 1980, anul decesului lui Tito. De curând, ea a obţinut certificat de cetăţenie la iniţiativa lui Rasim Ljajici, ceea ce a permis eliberarea documentelor personale.Văduva fostului lider iugoslav a rupt tăcerea în mai şi s-a plâns de situaţia în care, susţine ea, a fost lăsată după decesul soţului ei.
Într-un interviu acordat cotidianului Politika, Jovanka Broz, în vârstă de 84 de ani, a povestit cum viaţa ei a început să se degradeze la puţin timp după moartea soţului său, în mai 1980. Trăind retrasă şi cu venituri modeste, Jovanka Broz a evitat contactul cu presa. Iar la doi după moartea soţului ei, ea a fost informată că nu poate beneficia de pensia acestuia pentru că nu avea acte de identitate şi pentru că "Tito nu îşi încasa salariul".
Josip Broz Tito a condus fosta Iugoslavie de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial până la moartea sa.