x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Văduva unui membru important al grupării Stat Islamic, inculpată pentru moartea unei angajate umanitare

Văduva unui membru important al grupării Stat Islamic, inculpată pentru moartea unei angajate umanitare

09 Feb 2016   •   13:03
Văduva unui membru important al grupării Stat Islamic, inculpată pentru moartea unei angajate umanitare

Văduva unui membru important al grupării teroriste Stat Islamic ucis într-un raid american în Siria a fost inculpată luni de justiţia americană pentru rolul său în reţinerea şi moartea unei tinere americane angajată a unei organizaţii umanitare, Kayla Mueller, relatează marţi AFP.

Nasrin As'ad Ibrahim Bahar a fost capturată în timpul unui raid la mijlocul lunii mai în Siria în care a fost ucis soţul său Abu Sayyaf, considerat 'un important susţinător financiar al SI', şi a fost predată în luna august de către SUA autorităţilor irakiene.

Cunoscută sub numele de Umm Sayyaf, femeia în vârstă de 25 de ani, a recunoscut că a contribuit la reţinerea Kaylei Mueller şi a altor prizonieri în locuinţa cuplului, în care tânăra americană a fost violată de liderul SI, Abu Bakr al-Baghdadi.

Nasrin Bahar, membră a SI, a recunoscut că Kayla Mueller 'i-a aparţinut' lui Abu Bakr al-Baghdadi în timp ce se afla în locuinţa lui Abu Sayyaf, descriind o situaţie de sclavie, potrivit procurorilor federali.

Kayla Mueller avea 26 de ani atunci când a murit în februarie 2015 în timp ce se afla în mâinile SI. Ea a fost răpită la Alep, în nordul Siriei, în luna august 2013.

Grupul extremist a afirmat că femeia a murit în timpul bombardamentelor lansate de avioanele coaliţiei internaţionale. Washingtonul a contestat această informaţie fără a detalia circumstanţele morţii sale.

Umm Sayyaf a fost capturată de forţele americane pe 15 mai 2015 la Al-Omar, în estul Siriei, în timpul primei operaţiuni terestre revendicate în mod oficial de SUA împotriva grupării SI pentru a captura membri ai organizaţiei ultra-radicale.

Dacă va fi găsită vinovată, Umm Sayyaf va fi condamnată la închisoare pe viaţă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Kayla Mueller umm sayyaf