x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vânătoare de trădători în Herson. „Fiecare dintre ei va fi pedepsit!”, promite Kievul

Vânătoare de trădători în Herson. „Fiecare dintre ei va fi pedepsit!”, promite Kievul

de Şerban Mihăilă    |    12 Dec 2022   •   07:00
Vânătoare de trădători în Herson. „Fiecare dintre ei va fi pedepsit!”, promite Kievul
Sursa foto: Hepta

​​​​​​​Euforia eliberării orașului Herson, în luna noiembrie, s-a dovedit a fi de scurtă durată. Situația din centrul administrativ în care rușii au suferit una dintre cele mai umilitoare înfrângeri de la începutul războiului este departe de a fi una liniștită. Poliția ucraineană menține un control strict în jurul orașului, iar patrulele străbat străzile, verificând actele de identitate și percheziționând mașinile. Ofițerii de informații interoghează locuitorii și scotocesc orașul, în căutarea colaboratorilor care s-au dat de partea invadatorilor ruși.

„Arătați documentele! Apoi, mâinile sus!”, strigă polițiștii ucraineni, îndreptându-și armele spre doi presupuși colaboratori, la numai câteva momente după ce aceștia au acostat barca în care se aflau, în apropierea Hersonului.

Cei doi bărbați reținuți provin de pe o insulă aflată pe râul Nipru, în zona gri care separă malul vestic, controlat de ucraineni, de estul ocupat de ruși.

„Evacuările nu sunt autorizate decât în port. Aici este ilegal!”, spune unul dintre polițiști pentru AFP. În port, „funcționarii însărcinați cu «măsurile de stabilizare» verifică dacă oamenii au colaborat” cu ocupanții ruși, adaugă el.

De când forțele ucrainene i-au obligat pe ruși să se retragă, râul a devenit noua linie principală de front a războiului din sudul Ucrainei. O ploaie de rachete oprește interogatoriul improvizat, în timp ce poliția și cei suspectați de colaborare se feresc, încercând să se adăpostească, mai relatează agenția franceză de știri.

Suspiciune generalizată

La un sens giratoriu din apropierea unui pod ce duce spre zona industrială de pe malul mării, un bătrân se apropie de polițiștii care îi verifică pe șoferi, sperând să găsească un loc pentru a umple două urcioare cu apă, continuă jurnaliștii de la AFP.

„Deci, spuneți că locuiți aici, dar nu știți unde sunt punctele de alimentare cu apă?”, îl chestionează imediat un polițist pe bărbat. Pentru a-și dovedi identitatea, el scoate din buzunar o fotocopie uzată a buletinului său. Interogatoriul nu se încheie însă aici.

Într-un alt episod, la gara din oraș, polițiștii i-au dus pe civilii care sperau să se urce în tren într-o cameră separată, unde au fost interogați de cinci ofițeri.

Pe urmele colaboratorilor

Euforia eliberării orașului din sudul Ucrainei, cu o lună în urmă, s-a dovedit a fi de scurtă durată. La numai câteva săptămâni după ce rușii s-au retras din singurului centru administrativ important cucerit de armata lui Putin de la începutul invaziei, autoritățile au demarat o campanie intensă pentru a-i vâna pe colaboratorii care au ajutat Moscova în timpul ocupației Hersonului.

Poliția menține un control strict, cu puncte de control în jurul orașului și patrule care străbat străzile. Peste tot, ofițerii verifică actele de identitate, interoghează locuitorii și percheziționează mașinile, în speranța de a descoperi colaboratori, din rândul cărora, spre îngrijorarea Kievului, mulți ar mai putea furniza încă rușilor informații.

„Unii au trăit aici mai mult de opt luni, lucrând pentru regimul rusesc. Dar acum avem informații și documente despre fiecare dintre ei!”, afirmă guvernatorul regional, Iaroslav Ianușevici. „Poliția noastră știe totul despre ei. Fiecare dintre ei va fi pedepsit!”, promite el.

Arestări masive. Localnicii dau o mână de ajutor

După eliberarea orașului, locuitorii s-au grăbit să rupă panourile publicitare care glorificau Rusia, înlocuindu-le cu bannere care salutau victoria ucraineană în Herson.

De asemenea, au început să apară și alte pancarte, prin care localnicii erau chemați să ajute la vânătoarea de colaboratori. „Trimiteți-ne informații despre trădătorii de aici!”, scria pe unul dintre acestea, pe care se afla un cod QR ce-i leagă pe potențialii informatori de o aplicație și un număr de telefon.

Pentru guvernatorul regional, campania „ne ajută să îi identificăm, să știm dacă se află pe teritoriul pe care îl controlăm”.

„Obținem cele mai multe informații din conversațiile neoficiale cu localnicii. De asemenea, analizăm rețelele de socializare și monitorizăm internetul”, mărturisește Andrii Kovanii, responsabilul cu relațiile publice al poliției regionale din Herson, citat de AFP.

Până în prezent, peste 130 de persoane au fost arestate în regiunea Herson, deoarece au colaborat cu ocupanții ruși, afirmă ministrul ucrainean adjunct de Interne, Evhen Yenin.

Mulți localnici susțin inițiativa. „Este întotdeauna bine să ajuți la găsirea unui colaborator sau a unui trădător. Trebuie să ajutăm forțele noastre armate să îi prindă pe cei care au lucrat pentru Rusia”, spune un bărbat, în vârstă de 40 de ani, citat de agenția franceză de știri.

Căutarea colaboratorilor are loc într-un moment în care forțele ruse de pe malul opus al Niprului continuă să bombardeze orașul cu lovituri de artilerie și rachete, vizând infrastructura energetică sau zone rezidențiale din Herson. Mai mulți civili au fost uciși în ultimele săptămâni.

„Casele noastre sunt bombardate și cred că este din cauză că acești colaboratori ajută la furnizarea țintelor!”, afirmă o femeie în vârstă de 35 de ani, pentru AFP.

Un alt locuitor, în vârstă de 47 de ani, susține că „toți colaboratorii au fugit deja pe partea cealaltă” a Niprului. „Toți suntem patrioți aici!”, adaugă el.

Spionaj pentru bani

Forțele rusești se bazează foarte mult pe colaboratori pentru a-și localiza țintele din estul și sudul Ucrainei. Spionii au fost infiltrați printre cetățenii ruși aduși în regiunea Donbas la începutul războiului, care trăiesc în mijlocul populației ucrainene, sau sunt racolați din rândurile simpatizanților politici ai Rusiei. Majoritatea trădătorilor spionează însă pentru bani, dezvăluia, cu câteva luni în urmă, Serviciului ucrainean de securitate (SBU).

„Sunt din ce în ce mai puțini trădători ideologici”, afirma un anchetator din SBU, citat de CNN. „Chiar și cei care au susținut agresiunea Federației Ruse, în 2014, în Donbas, în timpul creării așa-numitelor «Republici Populare Donețk și Lugansk», au început să-și schimbe percepția despre Rusia, atunci când au văzut ce s-a întâmplat la Mariupol, Harkov, Kiev, Bucha și în zeci și sute de alte localități!”, adăuga el, referindu-se la masacrele comise de armata lui Putin.

Interogat de un anchetator SBU, un suspect din Sloviansk, oraș aflat în estul Ucrainei, a recunoscut, spre exemplu, că a comunicat cu inamicul, într-un episod relatat de CNN.

„Ce ți-a cerut?”, întreabă anchetatorul. „Coordonate, mișcări și așa mai departe”, răspunde suspectul, cu capul plecat. „Locațiile loviturilor. Genul acesta de lucruri. Situația în general, și așa mai departe”, continuă presupusul spion. „Ai înțeles de ce avea nevoie de coordonate?”, sună următoarea întrebare. „Da, am înțeles. Am înțeles!”, vine, imediat, răspunsul.

Suspectul din Sloviansk îi spune anchetatorului că i s-au oferit doar 500 de grivne, adică aproximativ 17 dolari, în schimbul informațiilor vizate. El susține că a fost recrutat prin intermediul aplicației de mesagerie „Telegram” de către o persoană care s-a identificat drept „Nikolai”.

Anchetatorul citește schimburile lor de replici, în timp ce agenții SBU stau cu pistoalele desfăcute. „Ai făcut o treabă bună ieri!”, a scris Nikolai. „Aceleași informații sunt necesare și astăzi. Fotografii, înregistrări video, date geografice ale militarilor de la tabăra militară CNIL. Cât timp durează să obții informațiile?”.

„Am înțeles, am înțeles”, a răspuns suspectul. „O să îți trimit un mesaj. Între o oră și jumătate și două ore”. „Bine, aștept”, a replicat Nikolai. „Fii atent. Fii atent la camerele de luat vederi, ca să nu te vadă. Să faci fotografii și filmări în secret”, a adăugat el.

×
Subiecte în articol: Herson Kiev trădători