x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vaticanul dă publicităţii primele fotografii cu papa Francisc după intervenţia chirurgicală

Vaticanul dă publicităţii primele fotografii cu papa Francisc după intervenţia chirurgicală

de Redacția Jurnalul    |    15 Iun 2023   •   18:45
Vaticanul dă publicităţii primele fotografii cu papa Francisc după intervenţia chirurgicală
Sursa foto: Hepta

Biroul de presă al Vaticanului a dat joi publicităţii primele imagini cu papa Francisc după intervenţia chirurgicală abdominală, precizând că suveranul pontif îşi continuă recuperarea înaintea externării preconizate pentru zilele următoare, informează Reuters.

Fotografiile îl înfăţişează pe papa Francisc într-un fotoliu rulant, vizitând secţia de oncologie pediatrică de la spitalul Gemelli din Roma, aflată lângă rezerva unde suveranul pontif se află în convalescenţă de peste o săptămână.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost supus pe 7 iunie unei intervenţii chirurgicale din cauza unei hernii abdominale şi urmează să fie externat în următoarele zile, a precizat Vaticanul miercuri.

Audienţele papei Francisc au fost anulate până pe 18 iunie.

În mod tradiţional, papa Francisc nu desfăşoară audienţe în iulie, lună când singurele apariţii publice ale suveranului pontif sunt rugăciunea de duminică. Va avea aşadar la dispoziţie o lună întreagă pentru a se odihni înainte de a porni într-o vizită apostolică în Portugalia în perioada 2-6 august pentru a participa la Ziua Mondială a Tineretului şi a vizita sanctuarul din Fatima.

Suveranul pontif are de asemenea pe agendă o vizită în Mongolia în perioada 31 august - 4 septembrie.

×
Subiecte în articol: papa francisc Vatican