Vaticanul a recomandat miercuri “mai multă rezervă şi discreţie” până la convocarea Conclavului care îl va alege pe viitorul Papă, iar cardinalii americani şi-au anulat briefing-ul cotidian, declarându-se “îngrijoraţi de posibilele scurgeri de informaţii” referitoare la pregătirea alegerilor, relatează France Presse.
Cardinalii reuniţi miercuri dimineaţă într-o aşa-numită “Congregaţie generală” la Vatican nu au decis încă data Conclavului pentru alegerea succesorului lui Benedict al XVI-lea, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, citat de AFP.
Au lipsit doi cardinali
Federico Lombardi a precizat că 113 dintre cei 115 cardinali electori au participat la această reuniune. Un cardinal vietnamez ar urma să ajungă joi, în timp ce un cardinal polonez era aşteptat să sosească miercuri la Vatican.
În cele 18 intervenţii la această reuniune au fost exprimate “speranţele şi aşteptările asupra profilului următorului Papă”, a mai spus Lombardi.
Capela Sixtină e pregătită
Capela Sixtină a fost închisă marţi, începând de la ora 12:00 GMT (14:00, ora României), în vederea organizării viitorului Conclav. Celebra capelă pictată de Michelangelo a rămas deschisă în timpul demisiei lui Benedict al XVI-lea, joia trecută. Alte părţi ale muzeelor de la Vatican, inclusiv Apartamentul Borgia sau colecţia de artă religioasă modernă, vor putea fi vizitate în continuare. Capela este unul dintre cele mai vizitate locuri din Vatican. Potrivit Constituţiei apostolice (care reglementează Conclavul în cele mai mici detalii), "Congregaţia Generală" a cardinalilor este cea care va aproba începerea lucrărilor.
Proceduri
Cardinalii electori se vor închide în interiorul Capelei Sixtine pentru a-l alege pe succesorul lui Benedict al XVI-lea, timp în care nu vor comunica şi nu vor avea nicio legătură cu exteriorul, sub ameninţarea excomunicării.
"Tot materialul necesar" este pregătit pentru a proceda rapid la amenajarea Capelei, a precizat sâmbăta trecută părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt la Sfântul Scaun. Este vorba despre instalarea unui şemineu prin care va ieşi un fum alb ce va anunţa "Urbi et orbi" (către cetate şi către lume) alegerea celui de-al 266-lea Papă din istoria Bisericii Catolice.
Primele "Congregaţii Generale" reunesc cardinalii electori, cei cu vârsta sub 80 de ani, dar şi pe cei care au depăşit această vârstă. Ele permit punerea problemelor pe masă şi definirea mai exactă a profilului viitorului Pontif. Candidaturile se oficializează, în general, în timpul acestor "Congregaţii".
Cardinalii cer timp
Cardinalii reuniţi la Vatican cer timp pentru a analiza în mod deschis problemele cu care se confruntă Biserica şi Curia Romană, “Guvernul”, înainte de a convoca un Conclav pentru alegerea succesorului lui Benedict al XVI-lea.
“Succesorul va trebui să ia în mână problemele Bisericii, cu o voinţă de a guverna, de a face ordine, de a continua purificarea pe care Benedict al XVI-lea a început-o cu seriozitate”, a declarat, într-un interviu pentru Radio Canada, cardinalul canadian Marc Ouellet, care se numără printre cei care ar putea ajunge viitorul Papă.
“Avem nevoie de un nou mod de a guverna Biserica. Un guvern mai orizontal. Curia trebuie să fie revoluţionată”, a spus cardinalul german Walter Kasper, care, într-un interviu pentru La Repubblica, a cerut timp pentru o lungă reflecţie.
Situaţia este diferită faţă de anul 2005, când a fost ales Joseph Ratzinger. “Acest Conclav trebuie să fie pregătit cu calm. Între cardinali, practic nu ne cunoaştem. 'Extra omnes' (proclamarea unui Papă) poate aştepta pentru moment', a estimat cardinalul german.
Cardinalii americani îşi exprimă, şi ei, dorinţa de a dispune de mai mult timp pentru a aborda problemele interne şi insistă asupra faptului că aceste chestiuni depăşesc cu mult frontierele Vaticanului şi scandalul “Vatileaks”.
Paparazzi, la Castel Gandolfo
Cardinalul egiptean Antonios Naguib a estimat la sosirea sa la Roma că viitorul Papă ar putea să nu fie european. “Esenţial este ca el să fie pios şi sfânt, să cunoască doctrina, dar să ştie şi să gestioneze relaţiile internaţionale”, a spus acesta. Între timp, primele imagini cu Benedict al XVI-lea de când s-a retras, la 28 februarie, au fost obţinute de un paparazzi al săptămânalului italian Chi şi arată cum “Papa emerit”, aşa cum va fi el numit după demisie, se plimbă, sprijinindu-se în baston, prin parcul reşedinţei de la Castel Gandolfo.
Citește pe Antena3.ro