În centrul unui alt mega-scandal se află Banca Vaticanului, acuzată de lipsa transparenţei, corupţie şi spălare de bani. Un raport european din decembrie recomanda ca instituţia să fie supervizată de o autoritate de reglementare. Acesta a fost scris de către Moneyval, un departament al Consiliului Europei, şi arăta că banca mai are mult de lucru până când să fie înscrisă în "lista albă" a statelor care combat spălarea de bani, finanţarea terorismului şi evaziunea fiscală. Moneyval a dat rating negativ la 7 din cele 16 criterii de bază în funcţie de care a verificat banca.
Cunoscută oficial drept Institute for Works of Religion (IOR), aceasta este investigată acum de către magistraţii italieni în privinţa afacerilor făcute cu o serie de companii italiene. În luna mai, şeful IOR a fost dat afară într-o şedinţă dramatică a consiliului de administraţie.
În luna octombrie 2012 valetul papei Bennedict, Paolo Gabriele, a fost condamnat la 18 luni de închisoare pentru că a transmis o serie de documente secrete către presă. Jurnalistul Gianuluigi Nuzzi a publicat în mai 2012 o carte care includea poveşti de mită pentru procurarea de audienţe la papă.
În 1982 Roberto Calvi, cunoscut drept "bancherul lui Dumnezeu" din cauza legăturilor cu Vaticanul, a fost găsit spânzurat în Londra. De atunci, Vaticanul încearcă să îşi şteargă imaginea de centru financiar suspect.