x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vehiculul care a explodat un Doneţk aparţine unui comandant insurgent. Nu există victime

Vehiculul care a explodat un Doneţk aparţine unui comandant insurgent. Nu există victime

18 Feb 2022   •   21:00
Vehiculul care a explodat un Doneţk aparţine unui comandant insurgent. Nu există victime

UPDATE: Vehiculul care a explodat vineri seară în oraşul separatist ucrainean Doneţk aparţine comandantului unui grup insurgent, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, anunţă surse citate de presa locală.

Conform agenţiei de presă din Doneţk (Donetsk News Agency), a explodat vehiculul lui Denis Sinenkov, şeful Miliţiei din autoproclamata "Republică Populară Doneţk". Nimeni nu a fost rănit în explozie, dar vehiculul de teren a fost distrus, potrivit agenţiei Tass.

O explozie puternică s-a produs, vineri seară, în centrul oraşului ucrainean Doneţk, în apropierea sediului administraţiei separatiste, afirmă surse citate de agenţia RIA Novosti. Conform martorilor, un vehicul a explodat într-o parcare situată în apropierea sediului Administraţiei "Republicii Populare Doneţk", nerecunoscută internaţional. Clădirile învecinate nu au fost afectate şi nu există informaţii despre victime.

Incidentul intervine în contextul intensificării confruntărilor militare între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi.

Liderul autoproclamatei "Republici Populare Doneţk", Denis Puşilin, a anunţat vineri iniţierea operaţiunilor de evacuare a civililor de etnie rusă. Un anunţ similar a fost făcut de liderul autoproclamatei "Republici Populare Lugansk", Leonid Pasecinik. Denis Puşilin susţine că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, "va ordona curând o ofensivă militară" în regiunile Doneţk şi Lugansk, însă Kievul a negat acest lucru.

Preşedinţia Rusiei a negat, conform BBC, că ar fi început operaţiuni de evacuare din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, deşi liderii insurgenţi susţin că se coordonează cu Moscova.

UPDATE: Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au acuzat forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor. Kievul a respins acuzațiile și spune că rebelii sunt cei care au lansat atacuri de artilerie inclusiv asupra unor obiective civile. 

Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au acuzat forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor. Kievul a respins acuzațiile și spune că rebelii sunt cei care au lansat atacuri de artilerie inclusiv asupra unor obiective civile. 

Obuzele au lovit o grădiniță, un liceu și mai multe case și s-au înregistrat răniți atât în rândul civililor, cât și al soldaților ucraineni.

 Liderul autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) a anunțat vineri că populația va fi evacuată în Rusia, din cauza intensificării bombardamentelor.

Denis Pușilin, liderul RPD, a spus că că Rusia a fost de acord să primească oamenii care părăsesc Donețkul, iar femeile, copiii și bătrânii vor avea prioritate, scrie Reuters.

„Astăzi, 18 februarie, a fost organizată o evacuare în masă a populației în Federația Rusă. Femeile, copiii și bătrânii vor fi evacuați primii”, a declarat Pușilin, potrivit Reuters.

Stire initiala: O explozie puternică s-a produs, vineri seară, în centrul oraşului ucrainean Doneţk, în apropierea sediului administraţiei separatiste, afirmă surse citate de agenţia RIA Novosti.

Clădirile învecinate nu au fost afectate.

Incidentul intervine în contextul intensificării confruntărilor militare între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi.

Liderul autoproclamatei "Republici Populare Doneţk", Denis Puşilin, a anunţat vineri iniţierea operaţiunilor de evacuare a civililor de etnie rusă. Preşedinţia Rusiei a negat, conform BBC, că ar fi început operaţiuni de evacuare din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, deşi liderii insurgenţi susţin că se coordonează cu Moscova.

×
Subiecte în articol: explozie donetk