x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viceprim-ministrul bulgar doreşte o lege de înăbuşire a islamului radical

Viceprim-ministrul bulgar doreşte o lege de înăbuşire a islamului radical

19 Oct 2017   •   18:56
Viceprim-ministrul bulgar doreşte o lege de înăbuşire a islamului radical

Bulgaria ar trebui să înăsprească regulile asupra finanţării externe a comunităţilor religioase şi să restrângă vizitele acordate clericilor străini, pentru a contracara o potenţială răspândire a islamului radical, a declarat joi viceprim-ministrul Krasimir Karakaceanov, citat de Reuters. 
     
Karakaceanov este un co-lider al alianţei naţionaliste Patrioţii Uniţi, un partener mai mic în guvernul de coaliţie cunoscut pentru retorica sa dură faţă de migraţie şi romii din Bulgaria. 
     
El a spus că propunerile de a modifica legile privind religia şi educaţia, precum şi codul penal vor fi transmise parlamentului până la sfârşitul anului. Guvernul bulgar a interzis anul trecut purtarea vălului ce acoperă întreaga faţă în locuri publice. 
     
Bulgaria are una dintre cele mai mari comunităţi musulmane din Europa, de aproximativ 12% din populaţia sa de 7,1 milioane de locuitori - o moştenire a celor aproape 500 de ani de stăpânire turco-otomană încheiată spre sfârşitul secolului al XIX-lea. 
     
Rezistenţa istorică faţă de otomanii musulmani este un element esenţial de identitate naţională pentru creştin ortodocşii majoritari şi unii naţionalişti prezintă recenta sosire de migranţi musulmani via Turcia ca o ameninţare la adresa securităţii naţiunii. 
     
"Se pare că problemele pe care le vedem într-un număr de ţări europene există deja în Bulgaria", a declarat Karakaceanov după o reuniune la care s-a discutat despre modalităţile de a împiedica răspândirea islamului radical în ţară. 
     
El a spus că legile "extrem de liberale" permit răspândirea islamului non-tradiţional prin asigurarea de educaţie privată şi instrucţie. 
     
Prin "finanţarea comunităţilor religioase de către structuri private se încearcă să se realizeze o influenţă politică în ţară", a adăugat Karakaceanov. 
     
Multe organizaţii islamiste din Europa sunt finanţate în mare măsura prin donaţii externe. 
     
Anterior, Karakaceanov s-a plâns că mulţi imami care predică în Bulgaria vin din străinătate şi nu vorbesc bulgara, cerând promovarea imamilor nativi care sunt mult mai adânc integraţi în societatea bulgară. 
     
Valul de refugiaţi şi migranţi în principal musulmani care ajung la frontierele europene în ultimii ani a contribuit la o creşterea naţionalismului de dreapta pe continent.

AGERPRES

×