x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Victimele accidentului aviatic din Iran nu vor putea fi identificate

Victimele accidentului aviatic din Iran nu vor putea fi identificate

16 Iul 2009   •   00:00

Identificarea victimelor accidentului aviatic din Iran este "imposibilă", din cauza gradului ridicat de dezintegrare a cadavrelor, a declarat Mohammad Ali Ahani, responsabil de gestionarea catastrofelor în provincia Qazvin, potrivit agenţiei semioficiale Mehr.



"Explozia a fost atât de puternică, iar impactul a fost atât de mare, încât toate corpurile au fost dezintegrate, iar noi nu am găsit nici un corp intact", a declarat Ahani.

Acesta a precizat că resturile au fost transferate la Teheran, dar că identificarea lor ar fi "imposibilă", relatează AFP, citată de Mediafax.

"Familiile victimelor trebuie să contacteze (serviciile de) medicină legală de la Teheran, în pofida faptului că din cauza dezintegrării cadavrelor, identificarea acestora pare să fie imposibilă", a afirmat el.

Totodată, agenţia oficială IRNA a anunţat joi că au fost găsit cutiile negre ale aeronavei Tupolev-154 aparţinând companiei iraniene Caspian Airlines.

"Sistemele de înregistrare şi de conduită a avionului au fost găsite (...), iar experţii noştri analizează în acest moment mijloacele de a exploata aceste cutii negre pentru a afla cauzele prăbuşirii avionului", a declarat Ahmad Majidi, şeful celulei de criză din cadrul Ministerului Transporturilor, creată după accident.

În caz de nevoie, "cutiile negre vor fi trimise în ţara în care a fost construit avionul, pentru exploatarea informaţiilor pe care le conţin", a adăugat acesta, fără să facă alte precizări.

Majidi a precizat că aceste cutii negre au fost grav avariate.

Avionul, unul dintre cele mai bine vândute produse ale aviaţiei ruse, efectua o legătură între Teheran şi Erevan, capitala Armeniei, în momentul în care s-a prăbuşit pe un câmp din regiunea Qazvin, toţi cei 153 de pasageri şi 15 membri ai echipajului murind în accident.

×
Subiecte în articol: externe