x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO: Cum a fost umilită public o adolescentă de părinţii ei

VIDEO: Cum a fost umilită public o adolescentă de părinţii ei

23 Noi 2012   •   13:03
VIDEO: Cum a fost umilită public o adolescentă de părinţii ei

O adolescentă a fost obligată de părinţii ei să stea miercuri cu o pancartă într-o intersecţie pentru că este o ruşine pentru familia ei prin comportamentul pe care îl are, informează Daily Mail.

Jasmine are 15 ani şi a creat familiei ei mai multe probleme, părinţii adoptând această metodă inedită de educaţie după ce fata s-a furişat în casă noaptea cu un băiat în mijlocul nopţii. Părinţii au obligat-o să stea într-o intersecţie din Palm Coast, Florida cu o pancartă pe care este scris: "M-am furişat cu un băiat la 3 noaptea şi mi-am făcut de ruşine părinţii şi bunicii".

Mama ei, Melinda şi tatăl ei vitreg, Mike, au spus că Jasmine are un comportament dificil de când a început liceul, în această toamnă. Ei au spus că adolescenta consumă alcool, minte şi le creează probleme. Părinţii au spus că au încercat şi alte metode însă niciuna nu a fucţionat. Tatăl ei a menţionat că deşi pedeapsa poate părea brutală, este motivată de compasiune. "Este vorba despre iubire. Mi-am luat o zi liberă de la locul de muncă. Am pierdut astăzi 300 sau 400 de dolari pentru a face asta. Iubesc acest copil", a spus Mike.

Tatăl susţine că această pedeapsă era necesară pentru ca fata să nu înceapă să creeze probleme mai mari şi să ajungă la închisoare. Jasmine a spus că "asta nu este iubire".  "Nu îi face de ruşine numai pe ei, ci şi pe mine", a spus Jasmine.

Adolescenta a spus că pedeapsa a pus-o pe gânduri şi se va gândi serios la comportamentul pe care îl are.

Poliţia a investigat acţiunea părinţilor, dar Mike şi Melinda nu au făcut nimic ilegal.




×