x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Grandoarea dictaturii în Coreea de Nord. Kim Jong-Un a organizat o sărbătoare fără precedent la Phenian

VIDEO - Grandoarea dictaturii în Coreea de Nord. Kim Jong-Un a organizat o sărbătoare fără precedent la Phenian

12 Oct 2015   •   10:00
VIDEO - Grandoarea dictaturii în Coreea de Nord. Kim Jong-Un a organizat o sărbătoare fără precedent la Phenian

Coreea de Nord a încheiat duminică seară festivităţile de celebrare a 70 de ani de la crearea partidului unic printr-un spectacol gigant cu muzică, dans şi focuri de artificii la Phenian, din care a făcut parte şi o scenă cu un bombardament american asupra unor copii în timp ce aceştia aleargă după fluturi, relatează AFP.

Timp de mai multe ore, diverse tablouri s-au succedat pe o scenă instalată pe fluviul Taedong pentru a cânta gloria Partidului Muncitorilor din Coreea, sub privirile şefului statului, Kim Yong-Nam, a cărui funcţie este onorifică.

O naraţiune cronologică, ce a reamintit de înaltele fapte de rezistenţă din timpul ocupaţiei japoneze, de Războiul din Coreea sau de reconstrucţie, potrivit AFP.

Însă dincolo de partidul unic de inspiraţie marxist-leninistă, liderii succesivi ai regimului sunt cei care au fost în primul rând celebraţi şi aplaudaţi frenetic de spectatorii comasaţi pe malurile fluviului, odată ce chipul lor apărea pe ecrane gigant.

Spectacolul a fost iniţial programat sâmbătă seară, la fel ca principalul eveniment al acestei aniversări: parada militară gigant organizată la Phenian. Însă ploile torenţiale i-au obligat pe organizatori să îl amâne cu 24 de ore.

Acest spectacol maraton a început în cele din urmă duminică seară la ora locală 21:00. Un impozant foc a marcat două ore mai târziu mijlocul festivităţilor, care pentru mulţi spectatori, afectaţi de frig şi de rafalele de vând, a constituit ocazia perfectă de a se face discret dispăruţi, notează AFP.

Însă publicul a rămas totuşi numeros, în special printre generaţia care a crescut în copilărie cu vechile cântece de partizani. Unele fragmente muzicale au fost cântate de interpreţii lor originali, mulţi dintre ei de 60 de ani sau peste.

Aceste cântece au fost de asemenea intercalate cu secvenţe alegorice cu luptători sau muncitori.

Apoi un grup de elevi de şcoală primară a apărut într-o scenă bucolică de alergare după fluturi. Câmpurile de flori au fost înlocuite însă progresiv pe un ecran gigant suspendat cu un escadron de bombardiere americane care îşi lansează încărcătura letală asupra copiilor, încheie France Presse.

Sarbatoare la Phenian, paroxismul dictaturii

×
Subiecte în articol: coreea de nord