x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO: Imagini în premieră cu aeroportul Burgas din Bulgaria la scurt timp după atacul terorist

VIDEO: Imagini în premieră cu aeroportul Burgas din Bulgaria la scurt timp după atacul terorist

19 Iul 2012   •   06:03
VIDEO: Imagini în premieră cu aeroportul Burgas din Bulgaria la scurt timp după atacul terorist

O inregistrare video realizata cu telefonul mobil si postata pe YouTube arata situatia de pe aeroportul Burgas din Bulgaria la scurt timp dupa atacul terorist de miercuri. In imagini se pot vedea flacarile si fumul generate de explozia unui autocar plin cu turisti israelieni, produsa in jurul orei 17:30, relateaza site-ul Novinite.com.

"In momentul in care am urcat in autocar am auzit o explozie foarte puternica. Era al treilea autocar de la al nostru. Toti au inceput sa alerge in toate directiile. Era un haos imens", a delcarat Oran Katz, un israelian care se afla intr-un autocar stationat in apropierea celui care a explodat . Barbatul era impreuna cu sotia si cei trei copii ai sai.

"Ne-am luat copiii cu noi si am fugit cat de departe am putut de explozie. Fiica mea cea mare are un handicap, asa ca am decis sa ma intorc pentru a lua scaunul cu rotile", a explicat el. "Era un incendiu urias, si nu ni s-a permis sa ne apropiem. Deodata, am observat o femeie care zacea inconstienta langa mine, foarte aproape de autocarul care ardea. Am ridicat-o impreuna cu un alt barbat si am reusit sa o indepartam de flacarile care i-ar fi cuprins corpul in cateva secunde", povesteste el.

"Urcaseram in autocar ... Erau multi oameni acolo .. Deodata a urcat cineva si a explodat ceva. Am auzit o explozie. Si am vazut fragmente de cadavre. Am incercat sa iesim", a declarat o tanara, Gal Malka, pentru Channel 2 prin telefon. "Usa era inchisa. Dar era o gaura in lateral, prin care eu si prietenii mei am iesit", a povestit femeia.

Shimon Avraham, un locuitor din Iersualim, a declarat pentru Channel 10 ca fortele de securitate au ajuns la fata locului in zece minute de la explozie.

Un barbat pe nume Ben a declarat pentru Channel 2 ca se afla in spatele autocarului impreuna cu mama sa, atunci cand acesta a fost zguduit de o explozie puternica. "Autocarul a luat foc, oamenii strigau si noi am sarit pe fereastra", a povestit el.

×