x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Mai multe persoane au fost rănite în timpul furtunilor din Franța

VIDEO - Mai multe persoane au fost rănite în timpul furtunilor din Franța

12 Iun 2018   •   10:30
VIDEO - Mai multe persoane au fost rănite în timpul furtunilor din Franța

Şapte persoane au fost rănite uşor marţi dimineaţa după ce trei vagoane ale unui tren de navetişti au deraiat, în urma unei alunecări de teren provocate de ploile masive care au căzut în regiunea Parisului, a anunţat ministrul Transporturilor, Elisabeth Borne, citată de AFP. 

La originea incidentului se află o alunecare de teren survenită pe o linie RER B (reţea feroviară regională) între localităţile St-Rémy-les-Chevreuse şi Orsay, la aproximativ treizeci de kilometri sud de Paris, a declarat Borne pe postul de radio Franceinfo. 

"Din fericire, există doar şapte persoane cu răni minore, cărora li s-au acordat îngrijiri", a declarat ministrul. 

"Cu puţin înainte de ora 05:00 (03:00 GMT), între Saint-Rémy-les-Chevreuse şi Courcelle-sur-Yvette, prăbuşirea unui terasament din cauza vremii nefavorabile a dus la o ieşire de pe şine a trenului, care s-a răsturnat parţial pe şosea", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al RATP (Regia Autonomă a transporturilor pariziene), adăugând că au fost puse la dispoziţia călătorilor autocare pentru a-şi putea continua drumul. 

Prefectura departamentului Essonne, în care a avut loc accidentul, a confirmat faptul că şapte persoane au fost rănite uşor în urma deraierii. 

Mai multe departamente din regiunea Parisului au fost plasate marţi în alertă pentru "ploi-inundaţii", în contextul în care Franţa a fost afectată de mai multe zile de furtuni, uneori extrem de violente.AGERPRES

 

×