Bob, un motan care poartă de obicei un fular, şi stăpânul său, James Bowen, au un spectacol pe străzile din Londra, persoanele care se strâng în jurul lor uitându-se impresionate la ei, scrie Daily Mail.
James cântă la chitară piese ale trupei Oasis, iar din când în când se apleacă spre Bob: "Hai Bob, bate palma!". Motanul ridică lăbuţa şi "bate palma" cu stăpânul său. Mulţimea adunată în jurul lor este uimită.
Bob nu este o pisică obişnuită. Motanul stă liniştit în timp ce stăpânul său cântă pe stradă şi nu este deloc deranjat de oameni, zgomote sau maşini. Bob este deja o celebritate. Are cont pe Twitter, pagină pe Facebook şi un grup de fani, "Street Cats".
James a scris şi o carte care a devenit bestseller "A Street Cat Named Bob". în prezent, James Bowen este în negocieri cu un agent de la Hollywood pentru ca povestea lui şi a lui Bob să ajungă pe marile ecrane.
"A Street Cat Named Bob" este despre cum James, în vârstă de 33 de ani, care trăia pe străzi şi era dependent de heroină, şi-a schimbat radical viaţa cu ajutorul lui Bob. Cartea s-a vândut în peste 250.000 de exemplare şi a fost tradusă în 18 limbi. Până în prezent, James a avut câştiguri de aproximativ 30.000 de lire sterline.
"Îi datorez totul lui Bob. Am avut parte de o călătorie totală împreună", a spus James.
Totul a început în urmă cu cinci ani şi jumătate, când, într-o după-masă mohorâtă de martie, James l-a găsit pe Bob pe casa scării blocului în care locuia. Bob era înfometat şi rănit. În acea perioadă James se chinuia să scape de dependenţa de droguri, iar la început nu a vrut să ia motanul. "M-am gândit că are deja un stăpân. Am întrebat, însă nu era al nimănui", a spus James Bowen. Până la urmă, James a dat ultimii bani pe care îi avea pentru ca Bob să primească îngrijiri.
Când avea trei ani, părinţii lui James au divorţat şi s-a mutat din Surrey în Australia împreună cu mama sa. S-au tot mutat, iar James schimba des şcolile. "Simţeam că nu mă înţelege nimeni", a spus James. După ce mama sa s-a recăsătorit tânărul s-a mutat în Londra şi îşi dorea să devină vedetă rock. "Am locuit cu sora mea vitregă, dar pentru că nu mă înţelegeam cu soţul ei, am fost nevoit să plec", spune James. După câteva săptămâni, James a ajuns să trăiască pe străzi şi a apelat la heroină, iar din cauza drogurilor a fost de mai multe ori aproape de moarte.
După trei ani, a primit din partea autorităţilor un apartament. În momentul în care l-a găsit pe Bob, James urma un program pentru a scăpa de dependenţa de droguri. "Nu voiam să-l păstrez, credeam că este o pisică de pe stradă. După trei săptămâni am vrut să-i dau drumul. L-am lăsat afară dar nu voia să plece. Mă urmărea, iar la un moment dat s-a suit pe mine", a spus James.
Şi astfel James şi Bob au început să facă spectacol pe stradă pentru a strânge bani. În timp ce James cântă, Bob stă cuminte pe o păturică. Pe lângă banii primiţi pentru numărul lor, Bob primeşte şi cadouri precum eşarfe, pături, jucării.
"Nu voi mai lua niciodată droguri. M-am maturizat şi am învăţat foarte multe lucruri. Îi datorez totul lui Bob. Pentru prima oară, am simţit că am o familie. M-a motivat să-mi creez o viaţă confortabilă", a mărturisit James.
Chiar dacă acum au alte posibilităţi materiale, James şi Bob continuă să facă spectacol pe străzile din Londra de două ori pe săptămână. "O vom face mereu. Nu pot spune că sunt stăpânul lui. Suntem parteneri", a adăugat James Bowen.