x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Pumni şi picioare în Parlamentul de la Ankara. Parlamentarii turci s-au bătut în timpul unei dezbateri

VIDEO - Pumni şi picioare în Parlamentul de la Ankara. Parlamentarii turci s-au bătut în timpul unei dezbateri

12 Ian 2017   •   12:20
VIDEO - Pumni şi picioare în Parlamentul de la Ankara. Parlamentarii turci s-au bătut în timpul unei dezbateri

Dezbaterea din parlamentul turc consacrată reformei constituţionale iniţiate de guvern a degenerat miercuri seară, aleşii recurgând la îmbrânceli şi chiar pumni după ce au epuizat celelalte argumente, informează joi Reuters. 

Parlamentari din Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare, şi Partidul Republican al Poporului (CHP), principala formaţiune de opoziţie, s-au îmbrâncit şi s-au lovit cu pumnii în apropierea podiumului din sala de plen a legislativului de la Ankara. 

AKP, susţinut de Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP), a înaintat la începutul săptămânii proiectul legislativ care prevede sporirea atribuţiilor executive ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan pentru a preveni riscul formării unor coaliţii guvernamentale fragile, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. 

CHP şi Partidul Democrat al Poporului (HDP, pro-kurd) se tem însă că reforma constituţională va alimenta autoritarismul. 

În timpul dezbaterii de miercuri seară, parlamentarii CHP au avut obiecţii faţă de membrii AKP care îşi exercitau votul fără a intra în cabinele special create în acest scop, în condiţiile în care votul era unul secret. Mai mulţi membri ai AKP au încercat să smulgă telefonul mobil al unui parlamentar CHP care filma ceea ce se întâmpla, după care lucrurile au degenerat. 

În pofida disputei, parlamentarii turci au adoptat articolele 3, 4 şi 5 dintre cele 18 ale pachetului legislativ, şedinţa prelungindu-se după miezul nopţii de miercuri spre joi. Lucrările se vor relua joi după-amiază. 

Pentru a fi votată, legea are nevoie de sprijinul a cel puţin 330 dintre cei 550 de membri ai parlamentului turc, după care ar urma să fie organizat un referendum. AKP şi MHP au împreună 355 de parlamentari. 

Noile prevederi îi vor permite preşedintelui să numească şi să destituie miniştri, să reia conducerea partidului de guvernământ şi să conducă ţara până în anul 2029. 

Pe de altă parte, un membru al AKP a anunţat joi că Turcia va organiza alegeri dacă pachetul de reforme constituţionale nu va fi aprobat de către parlament. ''Dacă propunerea nu trece de Adunarea Generală, chiar dacă nimeni nu doreşte Turcia va trebui să organizeze alegeri'', a spus Mustafa Sentop, preşedintele comisiei parlamentare pentru afaceri constituţionale. AGERPRE

×