x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Violențe în Kosovo: Zeci de sârbi înarmați, asediaţi într-o biserică. Un poliţist şi trei suspecţi au fost ucişi

Violențe în Kosovo: Zeci de sârbi înarmați, asediaţi într-o biserică. Un poliţist şi trei suspecţi au fost ucişi

de Redacția Jurnalul    |    25 Sep 2023   •   10:15
Violențe în Kosovo: Zeci de sârbi înarmați, asediaţi într-o biserică. Un poliţist şi trei suspecţi au fost ucişi
Sursa foto: Hepta

Criza majoră din Kosovo se amplifică, după ce 30 de sârbi înarmați s-au baricadat într-o biserică ortodoxă.

Aceștia sunt asediați de forțele de ordine, după ce au ucis un polițist. Până acum, trei dintre suspecți au fost uciși, iar alți șase au fost reținuți, anunță reprezentanții poliției din Kosovo.

"Poliția din Kosovo a declarat că a ucis trei dintre atacatori și a arestat alți doi bărbați înarmați, în timpul unui schimb de focuri din nordul Kosovo.

Ceilalți patru reținuți ar fi făcut parte dintre colaboratorii atacatorilor. Noua confruntare dintre cele două tabere, cea a polițiștilor și cea a indivizilor înarmați, a avut loc la doar câteva ore după ambuscada din apropierea unei mănăstiri ortodoxe, în care un polițist kosovar și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit.

Atunci, autoritățile au transmis într-un comunicat că două vehicule mari, fără numere de înmatriculare, s-au poziționat pe un pod, au blocat intrarea și au tras asupra unităților de poliție. Ulterior, conform preoților din mănăstire, bărbații înarmați ar fi reușit să pătrundă în lăcașul de cult.

În acel moment, preoții și credincioșii s-au încuiat în altarul, de unde au auzit focuri de armă, în timp ce agresorii se deplasau în curtea mănăstirii.

Premierul din Kosovo a calificat incidentul drept un atac terorist.

La rândul său, președintele sârb Aleksandar Vucici susține că ciocnirile au fost rezultatul unei presiuni brutale exercitate de guvernul din Kosovo asupra sârbilor.

Tensiunile au crescut Kosovo după ciocnirile din luna mai, când peste 90 de soldați NATO și 50 de protestatari sârbi au fost răniți", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Elena Predoiu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: kosovo sârbi înarmați