Cel puţin 190 de persoane au ajuns după gratii la Cairo, după ce Armata a încercat să intervină în confruntările violente izbuncnite sâmbătă, în capitala Egiptului, între creştini şi musulmani. Armata a ordonat "transferarea tuturor persoanelor arestate în legătură cu aceste evenimente pentru a fi deferite Curţii militare Supreme” şi promite că va acţiona ferm împotriva celor responsabili pentru aceste violenţe, se arată într-un comunicat. Zece persoane şi-au pierdut viaţa în timpul ciocnirilor şi cel puţin 100 au fost rănite în seara zilei de sâmbătă. Incidentele s-au produs nu departe de o bierică din cartierul Imbaba, atacată de musulmani după ce au aflat că în interiorul lăcaşului se află o creştină care dorea să se convertească la islam. O altă biserică aflată în acelaşi cartier a fost incendiată înainte ca forţele de ordine şi Armata să fie chemate la faţa locului.