x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin critică lipsa de cooperare a SUA cu Rusia în conflictul din Siria

Vladimir Putin critică lipsa de cooperare a SUA cu Rusia în conflictul din Siria

13 Oct 2015   •   15:54
Vladimir Putin critică lipsa de cooperare a SUA cu Rusia în conflictul din Siria
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat, marţi, lipsa de cooperare a SUA cu Rusia în conflictul din Siria, cu ocazia forumului economic organizat la Moscova, informează agenţiile de presă AFP şi Interfax.

Preşedintele rus a deplâns faptul că nu a primit niciodată răspunsuri la întrebările pe care le-a pus americanilor, cu privire la ţintele pe care aviaţia rusă ar trebui să le atace şi ţintele pe care ar trebui neapărat să le evite.

'Ne-am adresat SUA şi i-am rugat: indicaţi-ne ţintele pe care le consideraţi sută la sută teroriste. Nu, nu suntem pregătiţi pentru asta, ni s-a răspuns. Şi atunci ne-am gândit şi am pus încă o întrebare: spuneţi-ne, ce nu trebuie ţintit? Nici de data aceasta nu am primit niciun răspuns', a relatat preşedintele Rusiei.

În afară de aceasta, potrivit lui Putin, 'nu există garanţii' că muniţiile paraşutate de americani nu ajung în mâinile 'teroriştilor'.

'Am fost informaţi acum că avioane livrează arme şi muniţii Armatei Siriene Libere. Unde este această Armată Siriană Liberă? Oare nu cumva toate acestea ajung în mâinile Statului Islamic? Care este garanţia?', a spus Putin.AGERPRES

×