x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruşi să voteze la alegerile legislative de duminică

Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruşi să voteze la alegerile legislative de duminică

15 Sep 2016   •   21:25
Vladimir Putin îi îndeamnă pe ruşi să voteze la alegerile legislative de duminică

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a îndemnat joi concetăţenii să voteze duminică în alegerile legislative, ultima rundă electorală din Rusia înainte de alegerile prezidenţiale din 2018, informează AFP. 

'Vă cer să mergeţi la urne, să votaţi, să vă exprimaţi poziţia', a declarat preşedintele rus, 63 de ani, în timpul unui discurs televizat care nu a fost anunţat de Kremlin. 

'Sunt convins că, indiferent care sunt opiniile politice pe care le avem, participarea la vot este o datorie civică pentru fiecare dintre noi, o manifestare a sentimentelor noastre faţă de ţară şi a atenţiei noastre pentru viitorul ei', a continuat el. 

Componenţa parlamentului 'nu depinde decât de voi, de cetăţenii ruşi', a mai afirmat Putin, estimând că 'toţi candidaţii au avut dreptul la condiţii de concurenţă loiale şi deschise'. 

'Exprimaţi-vă alegerea, votaţi pentru Rusia!', a conchis Vladimir Putin. 

Aproape 110 milioane de alegători sunt chemaţi la urne în cadrul alegerilor legislative de duminică, pentru a reînnoi componenţa Dumei de Stat, dominată astăzi de partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită. 

Mai mult de 6.500 de candidaţi din 14 partide sunt în competiţie, însă puţine schimbări sunt aşteptate de la aceste alegeri, în urma cărora partidul Kremlinului îşi va întări după toate probabilităţile controlul asupra parlamentului. AGERPRES

×