x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin se vrea presedinte pe viata

Vladimir Putin se vrea presedinte pe viata

de Camelia Muntean    |    29 Oct 2005   •   00:00
Vladimir Putin se vrea presedinte pe viata

Rusia, sau URSS, indiferent cum s-ar fi numit de-a lungul timpului, a constituit, in afara de o mare putere, o surpriza permanenta, cu tente amenintatoare, pentru toata lumea. Si aceasta nu numai din cauza capacitatilor militare, in mare parte "surprizele" venind din partea conducatorilor ei, indiferent ca au fost tarii, temutii conducatori comunisti sau presedintii de astazi.

"Cine il va dobori pe Boris Eltin?", se intreba presa anilor ’90, cand "tigrul din Ekaterinburg" uimea lumea prin actiuni, decizii luate peste noapte, lovituri de teatru, ce aveau loc tocmai cand nimeni nu se astepta. A dovedit un curaj vecin cu inconstienta, urcandu-se pe tanc in Piata Rosie si devenind astfel o tinta vie pentru cei care incercau sa tempereze revolta rusilor pentru a decreta sfarsitul URSS, a cazut cu masina in raul Moscova, pentru ca era prea beat sa conduca, a tras cu tunul in Parlamentul sovietic razvratit in 1993, impunandu-si puterea, a batut cu pumnul in masa atunci cand a fost vorba despre decizii importante in plan international, a dus doua razboaie sangeroase in Cecenia, fara sa-i pese de dezaprobarea externa, in fine, a facut gafe de care mai-marii lumii au ras pe sub mustata - intr-o stare de euforie avansata, a dirijat fanfara la ceremonia de retragere a trupelor rusesti din Germania sau l-a facut pe premierul Irlandei sa-l astepe mai bine de o ora la scara avionului, fara ca intalnirea sa aiba loc, pentru ca Eltin bause prea mult in timpul calatoriei din America pana in Europa. Un asemenea personaj, de care toata lumea a trebuit sa tina cont, a fost doborat, cand nimeni nu credea ca va abandona vreodata puterea, de o sanatate subrezita de prea mult alcool si de familie, mai exact de afacerile dubioase ale fiicelor sale pentru care avea un adevarat cult.

SURPRIZA. A iesit din scena politica la fel de spectaculos cum a condus - in ziua de Craciun a anului 1999, a anuntat ca se retrage si ca va fi inlocuit, pana la noi alegeri prezidentiale, de Vladimir Vladimirovici Putin. Asa intra in scena fostul agent KGB, aproape necunoscut pana in luna august a aceluiasi an, cand, tot de Eltin, fusese numit premier. Tacut si lipsit de carisma predecesorului sau, Putin urmeaza un drum ambitios, acela al pastrarii puterii cat mai mult timp posibil.

AMBITIOS. Pentru actualul lider de la Kremlin, iesirea din scena nu este deloc o optiune

Putin nu s-ar da dus de la Kremlin de nimeni si nimic. Pare sa fi prins gustul puterii fostul agent KGB (si inca unul mediocru, pe deasupra), deoarece semnalele ca ar vrea un al treilea mandat in fotoliul de presedinte sunt din ce in ce mai dese si clare. Chiar daca mai sunt trei ani pana la viitoarele alegeri, Putin isi pregateste terenul, cu pasi de melc, e drept, dar nu se sfieste sa o faca. Si ar trebui sa se sfiasca, pentru ca, in conformitate cu legea fundamentala a tarii, el nu mai poate avea acces la un al treilea mandat. Cu alte cuvinte, Constitutia zice "NU". El spune "DA" insa si, cu toate ca la nivel declarativ exclude posibilitatea de a amenda Constitutia, exista semnale potrivit carora o asemenea masura va fi luata, indiferent daca justificarea va fi o situatie speciala, cum ar fi un atentat sangeros cu multe victime civile, o situatie politica instabila sau... KGB-ul mai stie ce va inventa. Pentru moment, "tarul" de la Kremlin este foarte ocupat in a-si elimina potentialii adversari. Un exemplu concludent in acest sens este marele magnat al petrolului Mihail Hodorkovski, care plateste cu ani grei de inchisoare, si nu numai, doar pentru ca a cochetat la un moment dat cu ideea de a lupta, candva, pentru un mandat prezidential.

HATRU. Recent, aflat in vizita la Casa Alba, Putin a izbucnit in ras atunci cand un reporter a mentionat faptul ca mandatul presedintelui Bush, ca si cel al liderului rus, se va incheia in 2008. "Ne concediaza deja?", a intrebat presedintele Putin. "Vrem sa lucram in continuare." In Rusia, astfel de discutii au un altfel de ton, iar intrebarea referitoare la ce se va intampla in 2008 nu este considerata o gluma. De fapt, perspectivele democratiei ruse, peste trei ani, cand se incheie mandatul presedintelui Putin, se configureaza deja o data cu cel mai mare test al tarii de pana acum, acela referitor la cel mai fundamental principiu democratic: schimbarea periodica a Puterii, ca urmare a alegerilor libere si corecte. Pana in prezent, semnalele nu sunt atat de promitatoare.

Liderul de la Moscova a declarat, in repetate randuri, ca nu va modifica Constitutia pentru a putea obtine un mandat prezidential si dupa 2008, dar aceasta idee persista. Legiuitorii din intreaga Rusie se intrec pe ei insisi in ceea ce priveste propunerea de amendamente constitutionale care sa duca la solutionarea a ceea ce a devenit cunoscut sub denumirea de "problema 2008". I

STORIA SE REPETA. Problema este ca numerosi rusi - 60% - , potrivit unui recent sondaj, si-ar dori ca presedintele Putin sa ramana la carma tarii. Liderul rus a neutralizat opozitia din Parlament si a pus pumnul in gura presei.

×
Subiecte în articol: externe