x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladmir Putin NU va participa la summitul APEC din Thailanda. Ce se va întâmpla la summitul G20

Vladmir Putin NU va participa la summitul APEC din Thailanda. Ce se va întâmpla la summitul G20

07 Noi 2022   •   17:15
Vladmir Putin NU va participa la summitul APEC din Thailanda. Ce se va întâmpla la summitul G20
Sursa foto: Hepta

Vladimir Putin a anunțat că nu va participa la summitul Forumului de Cooperare Economică în Asia-Pacific (APEC), care sva avea loc în perioada 18-19 noiembrie 2022 în Thailanda. Acesta nu a luat încă o hotărâre privind participarea la mult-așteptatul summit G20 din Indonezia, scrie EFE.

''Această călătorie nu este în plan'', a anunțat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, despre prezența liderului rus la summitul APEC, afirmând că în această săptămână va fi anunțată și decizia de participare la summitul G20 a lui Vladimir Putin, care se desfășoară în perioada 15-16 noiembrie în Indonezia, pe insula Bali. 

Însă, Iuri Ușakov, un consilier al lui Vladimir Putin, a declarat anterior că acesta va participa prin videoconferință la mai multe întâlniri, la fel ca în anii anteriori.

Nici liderul de la Casa  Albă, Joe Biden, nu va fi prezent la summitul APEC, organizație din care fac parte 20 de state din regiunea Asia-Pacific, printre care SUA, Rusia și China. 

Indonezia deține președinția rotativă a G20 și l-a invitat la acest summit și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a spus însă că nu va participa dacă Vladimir Putin va fi prezent. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
 

×
Subiecte în articol: apec Vladimir Putin g20