x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Volkswagen estimează o creștere a vânzărilor cu 7,5% în acest an

Volkswagen estimează o creștere a vânzărilor cu 7,5% în acest an

29 Iul 2021   •   20:05
Volkswagen estimează o creștere a vânzărilor cu 7,5% în acest an
Sursa foto: Hepta

Producătorul auto german Volkswagen AG estimează creșterea vânzărilor cu circa 7,5% în acest an, după ce a înregstrat profiituri record în primul semestru al anului, scrie Reuters.

Profitul operaţional în primul semestru din 2021 a fost de 11,4 miliarde de euro, cu zece miliarde de euro din 2019. Profitul după taxe s-a situat la 8,4 miliarde de euro și pierderi de peste un miliard de euro în primul semestru din 2020. Cifra de afaceri a crescut cu peste 30%, depăşind 130 miliarde de euro, iar vânzările au urcat cu 28%.

Totodată, a crescut cererea pentru mărcile de lux Porsche şi Audi.

Porsche este cel mai mare acţionar al Volkswagen și are o participaţie de 31,4%. Estimează un profit net de până la 4,9 miliarde de euro.

Acţiunile Volkswagen au crescut cu 30% la Bursa de la Frankfurt.

Volkswagen deține mărcile VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania. 

×
Subiecte în articol: Volkswagen