x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Volodimir Zelenski anunță că Rusia a ocupat 20% din teritoriul Ucrainei. Cerința autorităților de la Kiev

Volodimir Zelenski anunță că Rusia a ocupat 20% din teritoriul Ucrainei. Cerința autorităților de la Kiev

02 Iun 2022   •   14:51
Volodimir Zelenski anunță că Rusia a ocupat 20% din teritoriul Ucrainei. Cerința autorităților de la Kiev

Forțele ruse au ocupat 20% din teritoriul Ucrainei, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Afirmația a fost făcută în fața parlamentarilor din Luxemburg, în timpul unui discurs video.

„Trebuie să ne apărăm împotriva întregii armate ruse. Toate formațiunile militare rusești pregătite de luptă sunt implicate în această agresiune. Forţele ruse au intrat în 3.620 de aşezări ale Ucrainei. 1.017 dintre ele au fost deja eliberate, alte 2.603 urmează să fie eliberate. În prezent, aproximativ 20% din teritoriul nostru, aproape 125.000 de kilometri pătraţi, se află sub controlul ocupanţilor, ceea ce este mult mai mult decât suprafaţa tuturor ţărilor Benelux (Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg) la un loc", a spus șeful statului ucrainean.

Liniile de front se întinde pe o distanță de peste 1.000 de kilometri.

Zelenski a mai amintit că Federația Rusiă a declanşat războiul împotriva Ucrainei cu 8 ani în urmă şi, între 2014 și 24 februarie 2022, a controlat aproape 43.000 kilometri pătrați din teritoriul ucrainean, respectiv peninsula Crimeea şi o treime din regiunile Doneţk şi Lugansk.

El a mai precizat că circa 300.000 de kilometri pătraţi din Ucraina sunt înţesaţi cu mine şi obuze neexplodate.

Totodată, şeful administraţiei militare a Kievului, Serhii Korniiciuk, spune că forțele ruse vor reveni la ofensiva împotriva Kievului. 

În acelaşi timp, capturarea capitalei ucrainene Kiev este unul dintre obiectivele prioritare ale armatei ruse, a declarat joi citat de EFE şi Ukrinform.
"Trebuie să pregătim oraşul Kiev pentru o eventuală apărare, dacă este cazul, pentru a da o ripostă demnă inamicului", a spus acesta.

Totodată,  la Forumul GLOBSEC 2022 Bratislava, Zelenski a cerut mai multe arme pentru ca războiul să ajungă la un „punct de inflexiune” care să îi permită să câștige.

El a mai atras atenția că divergențele din Europa creează oportunități pe care Rusia le poate exploata.

 

×
Subiecte în articol: ucraina Rusia