x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Volodimir Zelenski a vorbit cu Olaf Scholz despre opţiuni de asistenţă militară suplimentară

Volodimir Zelenski a vorbit cu Olaf Scholz despre opţiuni de asistenţă militară suplimentară

de Redacția Jurnalul    |    06 Ian 2023   •   21:20
Volodimir Zelenski a vorbit cu Olaf Scholz despre opţiuni de asistenţă militară suplimentară
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat vineri, prin telefon, cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, despre acţiuni suplimentare pentru pentru aprovizionarea cu armament a armatei ucrainene, în contextul invaziei militare ruse.

"I-am mulţumit lui Olaf Scholz pentru pachetul puternic de asistenţă, care conţine zeci de vehicule Marder şi un sistem Patriot. Am discutat despre continuarea cooperării pentru consolidarea capacităţilor armatei ucrainene", a afirmat Volodimir Zelenski, prin Twitter, potrivit agenţiei Reuters.

Preşedintele Ucrainei a anunţat că vineri s-a întâlnit la Kiev cu doi senatori americani, Jack Reed şi Angus King, cu care a vorbit despre situaţia de pe teren şi despre "riscurile unei potenţiale escaladări" a conflictului cu Rusia.

Preşedintele Ucrainei a catalogat drept "manipulare" decizia omologului său rus, Vladimir Putin, de a declara un armistiţiu unilateral de 36 de ore cu ocazia sărbătoririi Crăciunului ortodox pe stil vechi.

Administraţia de la Kiev a salutat decizia Germaniei de a furniza tancuri Marder Ucrainei, dar consideră că acţiunea este "tardivă". "Este decizia corectă, dar este o decizie tardivă", a reacţionat Andrii Melnik, adjunct al ministrului de Externe de la Kiev şi fost ambasador al Ucrainei la Berlin, citat de site-ul Tagesschau.de. Melnik consideră că Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, este responsabil de ezitările de până acum şi cere echiparea rapidă a armatei ucrainene cu armament.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Volodimir Zelenski Olaf Scholz