x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Voronin acuză România că îi finanţează pe “naţionaliştii pro-români” din Basarabia

Voronin acuză România că îi finanţează pe “naţionaliştii pro-români” din Basarabia

de Sînziana Stancu    |    01 Iul 2008   •   00:00

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin crede că noul său omolog rus, Dmitri Medvedev, are nevoie de soluţionarea diferendului transnistrean “ca să-şi creeze o reputaţie de pacificator” în plan mondial.

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin crede că noul său omolog rus, Dmitri Medvedev, are nevoie de soluţionarea diferendului transnistrean “ca să-şi creeze o reputaţie de pacificator” în plan mondial.

 
Liderul de la Chişinău a declarat într-un interviu televizat că toate documentele necesare pentru soluţionarea conflictului sunt gata pentru semnare şi că aşteaptă o întâlnire cu şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, în prezenţa preşedintelui rus.

 
TREI DOCUMENTE. Preşedintele Voronin a spus că Republica Moldova a pregătit trei documente care vor sta la baza negocierilor. Este vorba de Legea privind statutul regiunii transnistrene, aprobată de Parlament în anul 2005 – document respins cu vehemenţă de regimul de la Tiraspol. Al doilea act se referă la mecanismul concret de unificare politică şi militară a celor două maluri ale Nistrului. Al treilea document enunţat de Vladimir Voronin este “Legea privind garanţiile de neutralitate” despre care nu se ştie prea multe şi care se pare că se află abia la nivel de proiect. La ultimul summit NATO, desfăşurat la Bucureşti, preşedintele moldovean a pretins marilor puteri să garanteze neutralitatea Moldovei, dar până în prezent Chişinăul nu a primit nici un răspuns oficial la acest demers.

 
STAT PUTERNIC. Referindu-se la poziţia noului preşedinte al Federaţiei Ruse faţă de problema transnistreană, preşedintele Voronin a spus că acesta “ar avea doar de câştigat de pe urma soluţionării conflictului”. “Medvedev ar obţine un prestigiu de pacificator şi un exemplu anti-Kosovo de soluţionare a unui conflict separatist”, a precizat liderul de la Chişinău, care a adăugat că “înainte de toate, Medvedev ar obţine un stat suveran, neutru şi puternic în Europa – un stat care nu vrea să adere la NATO”. (...) “Noi înţelegem că fără neutralitatea noastră, rezolvarea conflictului transnistrean este imposibilă", a apreciat Voronin. Cu toate acestea, cel puţin la nivel declarativ, liderul moldovean se pronunţă în continuare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova: “Trebuie să alegem calea integrării europene, în primul rând, care nu prevede aderarea la NATO. În acest sens, poziţia noastră este apropiată de cea a unor ţări neutre din UE”, a spus Voronin.

 
Comentând apropierea poziţiilor Rusiei şi Chişinăului în problematica transnistreană, Voronin a spus că: "Rusia a văzut că politica Chişinăului este de a crea un stat moldovenesc puternic şi suveran şi s-a transformat în aliatul nostru pentru a rezolva această problemă". În schimb, a adăugat liderul comunist, "România îşi continuă acţiunile distructive împotriva statului nostru şi finanţează naţionaliştii pro-români care i se opun acestuia". Voronin a exemplificat prin faptul că “Bucureştiul dă paşapoarte româneşti moldovenilor şi încearcă să canalizeze relaţiile lor cu UE”.

×
Subiecte în articol: externe voronin