Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a cerut, miercuri după-amiază, o amnistie totală pentru participanţii la manifestaţiile post-electorale din 7 aprilie de la Chişinău şi încetarea tuturor acţiunilor în justiţie, măsuri care nu îi vor privi însă şi pe recidivişti, potrivit presei moldovene şi agenţiei France Presse.
"Reprezentanţii crimei organizate şi recidiviştii care s-au folosit de situaţia politică vor rămână în locurile de detenţie", a declarat Voronin la televiziunea naţională, potrivit AFP. "În ceea ce-i priveste pe ceilalţi participanţi la evenimentele din 7 aprilie, cer organelor competente să decreteze o amnistie generală şi încetarea oricărei forme de acţiuni în justiţie contra participanţilor la acţiunile de protest din stradă", a adăugat Voronin.
MILOS DE PAŞTE. Potrivit site-ului agenţiei de presă Omega, www.omg.md, Voronin ar fi declarat că, "profitând de apropierea celei mai luminoase sărbători a tuturor creştinilor ortodocşi", îi îndeamnă "pe toţi participanţii la procesul politic din Republica Moldova să revină pe făgaşul dialogului civilizat". "Pentru a exclude interpretări greşite, aş vrea ca anume eu să fac cunoscută încă odată acea viziune asupra relaţiilor moldo-române, care ar putea fi acceptabilă pentru popoarele ambelor ţări", a menţionat preşedintele Moldovei în declaraţia sa televizată, remisă agenţiei OMEGA pentru difuzare.
Potrivit lui Voronin, forţa şi spiritul valorilor europene rezidă nu numai în capacitatea de a ţine în frâu instinctele de grotă ale unor politicieni europeni, dar şi în faptul de a identifica în comun consensul în cele mai dificile situaţii. "Cu mare părere de rău, relaţiile dintre Moldova şi România, fac astăzi parte din această categorie de probleme", a accentuat Voronin, potrivit Omega.
ATAC LA BASESCU. Preşedintele moldovean a ţinut să-i răspundă omologului său de la Bucureşti, care a rostit marţi un discurs în Parlamentul României. "Rămân pe conştiinţa Preşedintelui Băsescu toate aprecierile lui dure şi declaraţiile sale nereţinute. Sper că ele vor constitui obiectul unei investigaţii speciale în cadrul Uniunii Europene, care este obligată să poarte răspundere colectivă pentru acţiunile unei ţări care a procedat la provocarea de ciocniri stradale în altă ţară", a declarat Vladimir Voronin.
"Sper că, mai devreme sau mai târziu, conducerea României actuale va conştientiza faptul că timpul intrigilor geopolitice perimate a trecut, că ţările europene depăşesc de mai mult timp cu succes vechile obide istorice", afirmă Voronin, făcând referinţă la exemplul relaţiilor bilaterale ale Poloniei şi Ucrainei, precum şi a Lituaniei şi Poliniei, ţări unde graniţa, ca şi în exemplul Moldovei şi României, a suferit schimbări esenţiale.
"Îmi pare rău că autorităţile de la Bucureşti confundă istoria şi cultura cu politica. Ar fi bine ca ele să înţeleagă un simplu adevăr: afinitatea lingvistică şi spirituală nu acordă niciunui om de stat de la Bucureşti dreptul să-şi extindă autoritatea politică asupra cetăţenilor Republicii Moldova", a subliniat preşedintele Moldovei, Vladimir Voronin.
"ROMÂNISM AGRESIV". "Pretenţia domnului Băsescu de a se preocupa de <> nu este decât o dovadă a neînţelegerii realităţilor de la noi. Asemenea atitudine, printre altele, nu ţine seama de faptul că în Republica Moldova trăiesc cetăţeni de diferite naţionalităţi, care au drepturi egale cu cele ale naţiunii titulare, grija obsedantă a domnului Băsescu pentru românii din Basarabia fiind nu doar o manifestare a românismului agresiv, ci şi un factor de aţâţare a vrajbei interetnice", a accentuat şeful statului, făcând referinţă la declaraţiile preşedintelui Băsescu în Parlamentul român.
OMUL MODERNIZARII. "În calitate de lider al partidului învingător, eu ştiu că anume acestui partid îi revine şi în continuare responsabilitatea nu numai pentru avansarea ţării pe calea modernizării europene, pentru prevenirea crizei economice, pentru asigurarea unei noii calităţi a vieţii. Partidul nostru este răspunzător şi pentru faptul ca, indiferent de convingerile sale politice, indiferent de acţiunile diverşilor provocatori, fiecare cetăţean al Moldovei să fie sigur că patria sa este un stat liber, modern", a subliniat Voronin, citat de Omega.
SOCIETATEA MOLDOVENEASCA E DIFERITA. Preşedintele Moldovei a subliniat, în continuare, că societatea moldovenească va rămâne întotdeauna diferită, că "opinia ei publică nu va fi adusă la acelaşi numitor". "Unora le vor fi pe plac comuniştii, alţii vor vota pentru alte partide. Aceasta deoarece Moldova este un stat democratic. În aceasta constă puterea ţării noastre, în aceasta constă imunitatea ei faţă de orice provocări, faţă de orice episoade dramatice ale istoriei noastre contemporane", afirmă Vladimir Voronin.
De asemenea, el a declarat că nu are careva condiţii pentru liderii Opoziţiei. "Puterea nu cere şi nici nu înaintează nici un fel de condiţii liderilor Ppoziţiei. Orice decizie a lor are un singur judecător - alegătorul. Anume el ne va aprecia pe noi toţi", a mai spus Voronin.
VORONIN RECUNOAŞTE CA VORBIM ACEEAŞI LIMBA! "Avem o istorie zbuciumată, care a croit pe parcursul secolelor soarta noastră în mod dureros. Vorbim aceeaşi limbă, chiar dacă o numim diferit. Şi asta nu ar trebui să fie un prilej de războaie politice", a subliniat şeful statului moldovean.
"MOTIVE ELECTORALE" ÎN DISCURSUL DE LA BUCUREŞTI. "Cred că dificultăţile noastre de comunicare şi de înţelegere au motive istorice şi de mentalitate uşor de înţeles. O bună parte din teritoriul României a fost o parte constitutivă a statului Moldova. Mai bine de 20 de ani o parte din teritoriul Republicii Moldova s-a aflat în componenţa statului Român. Şi de aici percepţia uneori naivă şi romantică, alteori plină de superioritate şi aroganţă, a noilor realităţi geopolitice, apărute după destrămarea URSS şi după proclamarea independenţei Republicii Moldova", a specificat preşedintele Moldovei.
Vladimir Voronin a mai subliniat că "ispita de a privi Republica Moldova ca pe un teritoriu pierdut, care, în anumite circumstanţe, ar putea fi recuperat, mai frământă minţile unora în ambele capitale", menţionând că "Problema Basarabiei", cum este numită la Bucureşti, a devenit şi un cal de bătaie electoral în însăşi România.
Citește pe Antena3.ro