Ex-preşedintele moldovean, comunistul Vladimir Voronin, a fost citat pentru vineri, în calitate de martor, la Procuratura Generală a Republicii Moldova, pentru a da depoziţii în legătură cu protestele violente din aprilie 2009. Aceasta după ce Voronin a declarat că a coordonat personal intervenţia în forţă a poliţiei în acea zi.
Ancheta pentru elucidarea evenimentelor din 6, 7, 8 şi 9 aprilie 2009 soldate cu devastarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului Republicii Moldova stagnează. Premierul moldovean Vlad Filat nu înţelege de ce până acum nici măcar nu au fost interogaţi cei care au ordonat intervenţia în forţă a poliţiei: "Eu nu am explicaţii! Eu înţeleg, pe alocuri, că la ora actuală ancheta nu a identificat cine l-a lovit pe Valeriu Boboc pe care, de fapt, l-au omorât. Însă cineva a dat indicaţii atunci... Cineva, în Republica Moldova, la acea perioadă răspundea de ordinea publică, de ceea ce se întâmplă în ţară... Era un ministru de Interne, era şi un comisar al oraşului, vicecomisari. Este o instituţie în Republica Moldova care are un nume - Procuratura Generală - singura instituţie abilitată să ducă ancheta până la sfârşit", a menţionat Filat.
Ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc, se declară nevinovat: "Nu mă consider vinovat în nici un fel, deoarece pe atunci era corectă decizia de a evita vărsarea de sânge de către minori - de a nu folosi arma de foc. În alt mod era imposibil de a combate acele evenimente". Gheorghe Papuc a declarat că a acţionat la comanda şefului statului, iar Vladimir Voronin confirmă acest lucru: "Papuc nu a făcut nimic de capul lui şi nu a avut dreptul să facă ceva. Toate au fost coordonate de conducerea ţării", a spus liderul comunist.
...DAR NU VA PUTEA FI ARESTAT
Există o anumită logică în toată combinaţia aceasta prin care Voronin îşi asumă întreaga răspundere. Liderul comunist este deputat şi beneficiază de imunitate, iar în actuala configuraţie politică din Parlament nu şi-o poate pierde. "Pentru punerea lui Voronin sub urmărire penală este nevoie de ridicarea imunităţii - lucru care se face de Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi. Aceasta înseamnă 67 de voturi. Coaliţia de guvernare are doar 53 de mandate. Având în vedere că nu s-au găsit 8 voturi pentru alegerea şefului statului, e puţin probabil că se vor găsi 14 pentru ca acest Parlament să-i ridice imunitatea liderului celui mai numeros grup parlamentar", consideră juristul Vladislav Gribincea.
Vladimir Voronin ştie că nu poate fi arestat şi îşi permite să se dea în spectacol politic atunci cănd este întrebat dacă se va lăsa anchetat: "Am spus că sunt gata să dau primul explicaţii la ceea ce s-a întâmplat, dar se vede că în mod serios nu-i prea interesează pe cei care au venit la guvernare să afle cu adevărat ce s-a întâmplat la 7 aprilie, pentru că mie îmi pare că ei ştiu adevărul", a spus Voronin.
După ce premierul Vlad Filat şi-a exprimat public nedumerirea în legătură cu tergiversarea dosarului "7 aprilie", Procuratura Generală l-a citat pentru vineri, în calitate de martor, pe liderul comunist Vladimir Voronin. Miercuri a fost audiat, în calitate de bănuit, fostul comisar al Chişinăului, Vladimir Botnari. El trebuie să răspundă pentru maltratarea tinerilor în comisariatele de poliţie începând cu noaptea de 7 aprilie şi terminând cu data de 10 aprilie 2009. Şi el, însă, se declară nevinovat.
Insistenţa premierului moldovean de a afla adevărul despre evenimentele din aprilie 2009 se pare că nu place. Deputaţii comunişti au scos komsomoliştii la proteste în faţa MAI. Vlad Filat a dispus ca, până pe 7 aprilie 2010, în faţa Parlamentului Republicii Moldova să fie ridicat un monument în memoria victimelor torturii.