x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vot în Marea Britanie asupra Siriei: Obama va decide în funcţie de interesele SUA

Vot în Marea Britanie asupra Siriei: Obama va decide în funcţie de interesele SUA

30 Aug 2013   •   09:23
Vot în Marea Britanie asupra Siriei: Obama va decide în funcţie de interesele SUA
Casa Albă a declarat joi că Barack Obama va lua decizia sa în dosarul sirian în funcţie de interesele Statelor Unite, după respingerea de către Parlamentul britanic a unei moţiuni pentru o intervenţie împotriva Damascului, informează AFP.

"Statele Unite vor continua să se consulte cu guvernul britanic, unul dintre aliaţii şi prietenii noştri cei mai apropiaţi", dar "deciziile preşedintelui Obama vor fi ghidate de ceea ce este în interesul Statelor Unite", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, Caitlin Hayden.

Obama "consideră că interesele cruciale ale Statelor Unite sunt în joc şi că ţările care încalcă normele internaţionale privind armele chimice trebuie să răspundă" , a adăugat ea.

Puţin mai înainte joi, Parlamentul britanic a respins moţiunea primului ministru David Cameron ce apăra principiul unei intervenţii în Siria ca răspuns la utilizarea armelor chimice de care este acuzat Damascul.


×
Subiecte în articol: siria obama vot interese Marea Britanie