x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vulcanul Etna a erupt!

Vulcanul Etna a erupt!

12 Mai 2011   •   15:45
Vulcanul Etna a erupt!


Potrivit Institutului naţional de geofizică şi vulcanologie din Italia, noaptea trecută s-a deschis un nou crater pe versantul de est al vulcanului, pe unde au erupt cenuşă şi lavă.

În această dimineaţă, cenuşa vulcanică a acoperit străzile din Catania, iar aeroportul a fost închis din cauza vizibilităţii reduse.

Localnicii spun că s-au speriat foarte tare când au auzit zgomote puternice înainte ca vulcanul să arunce lavă incandescentă.

În jurul orei locale 11:00 (12:00, ora României) terminalul a fost redeschis parţial, dar activitatea Etnei este ţinută sub supraveghere, deoarece este posibil că înceapă să erupă din nou.

Etna are o înălţime de 3.295 de metri şi este cel mai înalt vulcan activ din Europa. Ultima sa erupţie spectaculoasă a avut loc în vara lui 2001.

×