x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vulcanul Sinabung a erupt din nou

Vulcanul Sinabung a erupt din nou

27 Dec 2017   •   20:00
Vulcanul Sinabung a erupt din nou

Vulcanul Sinabung din insula indoneziană Sumatra a erupt din nou miercuri, aruncând vapori fierbinţi la peste patru kilometri pe versant, în timp ce un nor de cenuşa închisă la culoare se ridica din craterul vulcanului, informează DPA. 

Nicio persoană nu a fost rănită de valul de roci şi gaze cunoscut sub denumirea de flux piroclastic, a spus Sutopo Nugroho, purtător de cuvânt pentru agenţia naţională pentru managementul situaţiilor de urgenţă. 

''Norul de cenuşă s-a aşternut pe mai multe sate din împrejurul muntelui Sinabung, afectând mii de localnici'', a precizat acesta. 

Vulcanul, cu altitudinea de 2.460 de metri, a erupt intermitent de la finalul anului 2013, forţând evacuarea a mii de oameni. Starea de alertă pentru vulcanul Sinabung a fost menţinută la cel mai înalt nivel începând cu iunie 2015. 

La începutul anului 2014, 16 persoane şi-au pierdut viaţa în timpul unei intense perioade de erupţii. 

Indonezia este situată pe Inelul de foc al Pacificului, regiune binecunoscută pentru activitatea seismică intensă şi erupţiile vulcanice. În Indonezia sunt aproximativ 130 de vulcani activi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: vulcanul sinabung sumatra eruptie