x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Walesa vrea să îl reprezinte pe Liu Xiaobo la Oslo

Walesa vrea să îl reprezinte pe Liu Xiaobo la Oslo

22 Noi 2010   •   22:28

“Sunt dispus să îl reprezint, împreună cu alţi laureaţi ai premiului Nobel pentru Pace, pentru a atrage atenţia opiniei publice că drepturile omului nu sunt întotdeauna respectate, că laureatul celui mai important premiu acordat pentru lupta în favoarea libertăţii este împiedicat să vină să îl primească”, a declarat Lech Walesa contactat telefonic de AFP. “Evident, îl vom reprezenta în mod pur simbolic, chiar în timpul ceremoniei. Medalia, diploma şi banii vor rămâne la Oslo, în aşteptarea lui Liu Xiaobo”, a precizat el. Walesa a amintit că în 1983, nici el nu s-a putut prezenta să-şi ridice premiul, dar i-a cerut soţiei să îl reprezinte, de teamă că nu se va mai putea întoarce în Polonia comunistă.

Comitetul Nobel a anunţat că, anul acesta, Premiul Nobel pentru Pace îi revine disidentului chinez Liu Xiaobo, care ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani de închisoare “pentru subminarea puterii de stat” după ce a semnat “Carta 08” de democratizare a Chinei. Directorul Institutului Nobel, Geir Lundestad, a declarat săptămâna trecută că ceremonia de decernare a acestui premiu se va desfăşura cu fastul obişnuit la 10 decembrie, în pofida absenţei laureatului chinez şi a boicotării ei de către mai multe ţări, între care China.

×