x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe WikiLeaks: CIA a folosit o bază aeriană turcă pentru a transporta suspecţi de terorism

WikiLeaks: CIA a folosit o bază aeriană turcă pentru a transporta suspecţi de terorism

17 Ian 2011   •   13:50

CIA a folosit o bază aeriană turcă, cu acordul Ankarei, pentru a transporta presupuşi suspecţi de terorism, relatează luni cotidianul german Die Welt, care citează o telegramă diplomatică dezvăluită de WikiLeaks.

În total, 24 de zboruri ale Agenţiei americane de informaţii secrete au aterizat la baza de la Incirlik, în sudul Turciei, între 2002 şi 2006, dată la care autorităţile turce au anulat autorizaţia privind transferului de deţinuţi, conform Die Welt, citat de AFP.

Cotidianul citează o telegramă diplomatică, datată 8 iunie 2006 şi obţinută de publicaţia norvegiană Aftenposten dintre cele 250.000 de documente colectate de WikiLeaks, în care ambasadorul american la Ankara face referire la autorizaţia dată de Turcia avioanelor CIA.

'Autorităţile militare turce ne-au permis folosirea, începând din 2002, a bazei de la Incirlik pentru realimentarea avioanelor participante la operaţiunile de transport de prizonieri în cadrul operaţiunii 'Fundamental Justice', însă au retras această autorizaţie în februarie acest an', se arată în textul citat.

La 15 iunie 2006, purtătorul de cuvânt al guvernului turc Namik Tan a afirmat public faptul că 'Turcia nu a participat în niciun moment la operaţiuni secrete ale CIA' şi că 'nu o va face niciodată'.

Die Welt subliniază că guvernul conservator islamic nu a venit la putere decât în noiembrie 2002 şi că este posibil ca autorizaţia să dateze de dinaintea alegerilor. Apoi, guvernul condus de AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) ar fi "tolerat" pur şi simplu aceste practici.

Conform Consiliului Europei, 14 ţări europene, printre care şi Turcia, ar fi autorizat realimentarea sau survolarea teritoriilor lor de către avioane ale CIA care transportau suspecţi pentru a-i interoga în străinătate, iar două ţări - Polonia şi România - ar fi găzduit închisiori CIA, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

×