Curtea Supremă de Justiţie a Greciei a trimis marţi parlamentului de la Atena o plângere formulată împotriva fostului ministru de finanţe Yanis Varoufakis de liderul unui partid neparlamentar, care consideră că fostul titular al finanţelor ar putea fi acuzat de 'înaltă trădare' pentru modul în care a procedat în timpul negocierilor cu creditorii internaţionali, transmite agenţia EFE.
Drept urmare, legislativul grec va trebui să evalueze dacă Varoufakis - în prezent deputat - a acţionat în limitele atribuţiilor sale, iar dacă se va considera că există motive suficiente pentru a-l investiga, atunci se va pune problema ridicării imunităţii sale parlamentare.
Plângerea a fost formulată - înaintea revelaţiilor despre un plan B întocmit de Varoufakis pentru revenirea la drahmă - de un avocat, în acelaşi timp primar al unui mic oraş de coastă şi liderul unui partid nereprezentat în parlament. În opinia sa, Varoufakis nu ar fi respectat mandatul pe care i l-a acordat poporul la alegeri, respectiv negocierea unui acord care să scoată ţara din recesiune.
În timp ce legislativul grec va dezbate această primă solicitare, un grup de cinci avocaţi va pregăti o a doua plângere, aceasta fiind legată direct de relatările despre planul privind revenirea la drahmă, ei invocând împotriva lui Varoufakis un posibil delict de divulgare a datelor personale.
La sfârşitul săptămânii trecute, cotidianul conservator grec Kathimerini a scris despre o discuţie avută de Varoufakis cu membrii mai multor fonduri de risc, conversaţie în care fostul ministru ar fi detaliat un astfel de plan. Conform sursei citate, Varoufakis a vorbit despre obţinerea codurilor fiscale ale contribuabililor greci prin piratarea site-ului finanţelor publice, astfel încât să poată fi creat un sistem paralel de conturi pentru plăţi prin care contribuabilii ar fi efectuat ulterior tranzacţii electronice.
Fostul ministru ar mai fi afirmat în cursul acelei conversaţii că a format un grup de cinci persoane, printre care se numără profesorul american de economie James Galbraith şi un expert în informatică profesor la Universitatea Columbia şi totodată vechi prieten al lui Varoufakis.
Potrivit mai multor surse media, respectivul expert în informatică ar fi secretarul general însărcinat cu sistemele informatice ale finanţelor publice. Însă acesta din urmă a negat aceste relatări şi a susţinut că protocoalele tehnice au fost concepute în aşa fel încât să protejeze datele personale şi să facă imposibilă o intruziune de genul celei descrise de ziarul Kathimerini.
La rândul său, Varoufakis a explicat pe blogul său personal că obiectivul urmărit a fost elaborarea unui plan de urgenţă pentru asigurarea lichidităţilor în sistemul bancar în cazul în care Banca Centrală Europeană nu ar mai fi făcut acest lucru, ceea ce s-a şi întâmplat şi a obligat guvernul grec să restricţioneze mişcările de capital.