x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE / Yemen: 50 de soldaţi morţi, într-un atentat sinucigaş în oraşul Aden

UPDATE / Yemen: 50 de soldaţi morţi, într-un atentat sinucigaş în oraşul Aden

10 Dec 2016   •   16:40
UPDATE / Yemen: 50 de soldaţi morţi, într-un atentat sinucigaş în oraşul Aden
Sursa foto: FOTO - Arhivă

UPDATE - Bilanţul atentatului dintr-o bază militară din oraşul Aden, sud-estul ţării, a ajuns la 50 de morţi şi 70 de răniţi şi este unul dintre cele mai sângeroase atacuri asupra forţelor aliate unei campanii militare sprijinite de Arabia Saudită, informează Reuters.

Un bilanţ anterior arăta 20 de morţi şi 20 de răniţi.

Atentatul a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic printr-un mesaj postat pe internet. 

Știrea inițială - Un atentat sinucigaş a ucis 20 soldaţi yemeniţi şi a rănit cel puţin 20 într-o bază militară din oraşul Aden, sud-estul ţării, unul dintre cele mai sângeroase atacuri asupra forţelor aliate unei campanii militare sprijinite de Arabia Saudită, informează Reuters.

Bilanţul iniţial arăta 15 morţi.

Atacatorul s-a aruncat în aer în timp ce militarii aşteptau să îşi încaseze salariile.

Jihadiştii grupării Statul Islamic revendică majoritatea atacurilor asupra trupelor yemenite în portul sud-estic, aflat sub controlul guvernului recunoscut de comunitatea internaţională, dar care se află în exil în Arabia Saudită.

Riadul a intervenit în războiul civil din Yemen în Martie 2015 pentru a lupta împotriva miliţiilor şiite Houthi susţinute de Iran, însă campania militară nu a reuşit să recâştige capitala Sanaa.

Peste 10.000 de oameni au murit în conflictul care a declanşat o criză umanitară fără precedent în Yemen.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: yemen atentat explozie aden