Nava a fost abandonată în 2015 după ce în țara din Orientul Mijlociu a început războiul civil. Dacă petrolierul va exploda sau se va scufunda, un dezastru ecologic se va produce în Marea Roșie deoarece la bord există cantitate uriașă de petrol. În timp, vaporul a început să se destrame.
„Este o navă veche, un super petrolier din 1976, din acea epocă, și, prin urmare, nu este doar veche, ci și neîntreținută și este posibil să se scufunde sau să explodeze în orice moment. Cei care cunosc nava, inclusiv căpitanul care o comanda, îmi spun că este o certitudine. Nu este o chestiune de dacă, este doar o chestiune de când, așa că este important să acționăm cât mai repede posibil, altfel va vărsa în cele din urmă un milion de barili de petrol în Marea Roșie”, a declarat coordonatorul umanitar al ONU pentru Yemen, David Gressly.
Potrivit unei simulări realizate de revista științifică Nature Sustainability, o scurgere de petrol ar ține între două și trei săptămâni, iar petrolul se va răspândi până în Arabia Saudită, în Eritreea și în Djibouti. Catastrofa ar închide porturile cheie ale Yemenului de la Marea Roșie punând capăt brusc ajutorului alimentar de care depind aproape șase milioane de oameni. De asemenea, majoritatea importurilor de combustibil ar fi oprite, ceea ce este foarte important deoarece opt milioane de oameni din Yemen se bazează pe pompe pentru a-și procura apă proaspătă.
În plus, aproximativ două milioane de persoane de pe coasta Yemenului care depind de instalațiile de desalinizare a apei, vor fi puternic lovite. Simularea mai arată că efectele asupra mediului vor fi profunde, distrugând sau deteriorând recifele de corali și pădurile de mangrove protejate.
Nature Sustainability prezice că, în trei săptămâni, o scurgere de petrol neîntreruptă ar putea ucide aproape toate stocurile de pește din Marea Roșie a Yemenului, distrugând viețile a milioane de oameni care trăiesc în comunitățile de coastă și care se bazează pe ocean pentru hrană și mijloace de trai.
(sursa: Mediafax)