x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zborul lui AF 447 s-a frânt în aer susţin specialiştii

Zborul lui AF 447 s-a frânt în aer susţin specialiştii

13 Iun 2009   •   00:00
Zborul lui AF 447 s-a frânt în aer susţin specialiştii

Unul dintre principalele cotidiene braziliene, O Estado de Sao Paulo, afirmă în ediţia sa de vineri că examinarea preliminară a primelor 16 corpuri ale victimelor din zborul AF 447 dintre cele 44 scoase din apele Atlanticului până în prezent acreditează ipoteza că cel puţin o parte din avionul prăbuşit în ocean în urmă cu 12 zile s-a dislocat în timpul zborului, informează cotidianul francez Liberation.



O Estado citează opinia experţilor potrivit cărora "cele mai multe cadavre erau dezbrăcate sau foarte puţin acoperite, ceea ce ar putea indica faptul că hainele le fuseseră smulse de vânt". În plus, aceste corpuri prezintă aproape toate mai multe fracturi, atât la membrele superioare şi inferioare, cât şi la bazin, semn că - potrivit ziarului - "politraumatismul a fost provocat de coliziunea avionului în plină viteză cu apa". Alt indiciu, continuă O Estado, corpurile au fost descoperite în două "linii" în ocean, la 85 km una de alta. Or, dacă avionul ar fi căzut întreg în apă, ele ar fi trebuit să fie apropiate unele de altele, chiar după câteva zile de derivă, explică unii anchetatori.

Examinarea preliminară a celor 16 cadavre exclude - cel puţin pentru moment - ipoteza unui incendiu sau a unei explozii a aparatului, nici unul dintre ele neprezentând urme de arsuri. Nu au fost observate nici semne de înec, plămânii nefiind umpluţi cu apă. Cele 16 corpuri se află la Institutul medico-legal din Recife /Brazilia/ pentru autopsiere şi identificare. Celelalte urmează să ajungă şi ele acolo în timpul week-end-ului. Una dintre dificultăţile întâlnite de medicii legişti, mai informează O Estado de Sao Paulo, ar fi să distingă leziunile produse de accident de cele provocate de fauna marină.

×
Subiecte în articol: externe