x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zboruri anulate din cauza ninsorilor

Zboruri anulate din cauza ninsorilor

18 Dec 2010   •   15:07
Zboruri anulate din cauza ninsorilor
Aeroportul din Frankfurt anulează 170 de zboruri din cauza condiţiilor meteo

Circa 170 de zboruri au fost anulate sâmbătă dimineaţă pe aeroportul din Frankfurt, din cauza unui val de frig care a perturbat mai multe legături aeriene în Europa, relatează AFP. Aeroportul din Frankfurt a anulat vineri 560 din cele 1.400 de zboruri programate, a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului.

"Încercăm, cu ajutorul partenerilor, să controlăm situaţia", a adăugat el, avertizând că sunt previzibile numeroase alte anulări de zboruri şi întârzieri în cursul zilei, din cauza închiderii mai multor aeroporturi din Europa.

Circa 2.500 de pasageri au fost nevoiţi să petreacă noaptea pe aeroportul din Frankfurt, iar compania aeriană germană Lufthansa încerca să găsească sâmbătă legături feroviare pentru pasagerii curselor interne anulate.

Numeroase curse aeriene anulate în Marea Britanie, din cauza valului de frig

Marea Britanie a anulat sâmbătă numeroase curse aeriene, din cauza unui val de frig însoţit de temperaturi apropiate de recordurile meteorologice pentru această perioadă, iar sute de şoferi au fost nevoiţi să petreacă noaptea în maşinile blocate pe şosele, relatează AFP. British Airways a anulat toate cursele programate pentru intervalul orar 10.00 - 17.00 (12.00 - 19.00, ora României) pe aeroporturile Heathrow şi Gatwick din Londra, iar compania low-cost easyJet a anulat cursele între orele 6.00 - 10.00 (8.00 - 12.00, ora României). "Gatwick rămâne deschis, dar ne aşteptăm la ninsori abundente", a avertizat sâmbătă un purtător de cuvânt al aeroportului. Şi cursele de pe celelalte aeroporturi din Marea Britanie înregistrează întârzieri importante. Ninsorile însemnate din nordul şi vestul ţării au perturbat şi traficul rutier, chiar la începutul sezonului de vacanţe de iarnă. Sute de şoferi au petrecut o parte din noapte în maşini, după ce un camion a blocat o autostradă din Lancashire, în nord-vestul Angliei. La rândul lor, trenurile Eurostar înregistrează întârzieri de până la 60 de minute, iar companiile feroviare din sud-estul Angliei au redus numărul curselor.

Serviciul meteo naţional a avertizat că Marea Britanie ar putea înregistra cea mai rece lună decembrie de după 1910. În noaptea de vineri spre sâmbătă, la Buckinghamshire, în sud-estul ţării, temperatura a scăzut până la -13 grade Celsius, iar la Gatwick, până la -11 grade.

Trafic aerian, rutier şi feroviar perturbat în centrul Italiei, din cauza ninsorilor abundente

Sute de şoferi au rămas blocaţi pe autostrăzile din Italia în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza căderilor de zăpadă care au perturbat şi traficul feroviar şi aerian, în special în regiunea Toscana, din centrul ţării, relatază AFP. Serviciile de protecţie civilă din zona Florenţa încă mai încercau, sâmbătă dimineaţă, să deblocheze maşinile şi camioanele blocate de zăpadă. Directorul Protecţiei Civile, Franco Gabrielli, a afirmat că serviciile de intervenţie avertizaseră că urmează căderi importante de zăpadă şi i-a acuzat pe şoferi că au plecat la drum fără echipamente adecvate. Pe autostrada A1, în apropiere de Florenţa, stratul de zăpadă ajungea vineri la 15 - 20 de centimetri, iar mai multe camioane au derapat, blocând complet circulaţia pe mai multe tronsoane. O situaţie similară a fost semnalată şi pe autostrada A12, între Rosignano şi Collesalvetti, şi pe A11, între Florenţa şi Pisa. Mulţi dintre şoferii blocaţi pe şosele şi-au abandonat maşinile, iar localnicii le-au adus pături şi băuturi calde celor care au ales să rămână în vehicule.

În gara din Florenţa, nod important pentru legăturile feroviare de mare viteză între Milano şi Roma, traficul a fost suspendat şi aproape 5.000 de pasageri au fost cazaţi la Fortresse de Basso, un centru de conferinţe aflat în apropiere. Circulaţia a fost reluată sâmbătă, în jurul orei 8.30 GMT (10.30, ora României), însă înregistrează întârzieri importante.

Aeroportul din Florenţa a suspendat cursele aeriene, iar pasagerii au fost cazaţi la hoteluri din oraş. Aeroportul din Pisa a fost practic închis pe tot parcursul zilei de vineri, iar Crucea Roşie a pus la dispoziţia pasagerilor paturi de campanie, în timp ce în faţa gării din Pisa au fost ridicate două corturi, pentru a-i adăposti pe pasagerii ale căror curse feroviare au fost anulate.

×