Una dintre cele mai discutate concedieri este cea a analistului politic Matthew Dowd, care a fost dat afară de la MSNBC după ce a sugerat că uciderea lui Kirk a fost motivată de discursul său polarizant.
"Gândurile pline de ură duc la cuvinte pline de ură, care, la rândul lor, duc la acţiuni pline de ură", a declarat el la televizor.
Un alt caz notabil este cel al unui agent al Secret Service, agenţia însărcinată cu protejarea preşedintelui, care a fost concediat după ce a declarat pe reţelele de socializare că Kirk "răspândea ură şi rasism" în emisiunea sa şi că, prin urmare, "karma este inevitabilă".
Carolina Panthers, o echipă NFL (liga de fotbal american profesionist), şi Delta Air Lines au anunţat la rândul lor concedierea unor angajaţi în urma comentariilor de pe reţelele de socializare despre moartea lui Kirk.
Un profesor de la un liceu din comitatul Clay, Florida, a fost suspendat din funcţie după ce a făcut aluzie online la comentariile făcute de Kirk în 2023, în care acesta declara că "câteva decese cauzate de armele de foc în fiecare an" reprezintă un preţ "care merită plătit" pentru a menţine dreptul de a purta arme, consacrat în al doilea amendament al Constituţiei.
"37 de ani în învăţământul public, sunt dispus să încasez un glonţ pentru copiii mei. Nu, nu jelesc (moartea lui Kirk), el a ales să se sacrifice pentru drepturile care trebuie protejate. Karma e oribilă", a scris profesorul concediat.
Potrivit presei locale, un pompier din New Orleans este investigat după ce a postat, apoi a şters, un comentariu în care numea glonţul care i-a luat viaţa activistului conservator "un dar de la Dumnezeu".
CNN a relatat că DC Comics a anulat noua serie de benzi desenate "Red Hood" după ce autoarea, Gretchen Felker-Martin, a declarat, după împuşcarea lui Kirk: "Sper că glonţul se simte bine".
Pe lângă aceste concedieri, Departamentul de Stat al SUA a avertizat că va revoca sau retrage vizele străinilor care glorifică sau batjocoresc uciderea lui Kirk pe reţelele de socializare.
Secretarul de stat adjunct Christopher Landau a folosit reţelele de socializare pentru a le cere urmăritorilor săi să distribuie mesaje de la străini care îl batjocoresc pe Kirk, cu scopul de a lua în considerare revocarea vizelor lor.
Charlie Kirk, un activist conservator influent şi apropiat al preşedintelui Donald Trump, a fost împuşcat în gât miercuri, în timp ce participa la o dezbatere la Universitatea Utah Valley în faţa a mii de tineri.
Persoana arestată şi acuzată de crimă este Tyler Robinson, un bărbat alb în vârstă de 22 de ani, care a tras cu o puşcă de pe un acoperiş din apropiere.
Trump merge la înmormântarea lui Kirk
Înmormântarea activistului conservator Charlie Kirk va avea loc la 21 septembrie în statul Arizona, unde preşedintele american, Donald Trump, a promis că va participa pentru a-şi onora aliatul, mai informează duminică EFE.
Organizaţia Turning Point USA, fondată de Kirk, a anunţat sâmbătă că evenimentul va avea loc la data de 21 septembrie, pe stadionul State Farm, al echipei de fotbal american Arizona Cardinals, din Glendale.
"Alăturaţi-vă nouă pentru a sărbători viaţa extraordinară şi moştenirea durabilă a lui Charlie Kirk, o legendă americană", a declarat organizaţia pe reţelele sale de socializare.
Trump, care a dat vina pe "stânga radicală" şi pe "nebuni" pentru atac, a promis că va participa la eveniment, după ce a vorbit cu Erika, soţia lui Kirk, considerat una dintre figurile cheie ale victoriei electorale din 2024 a republicanului, prin mobilizarea votului tinerilor.
"M-au rugat să merg şi cred că am obligaţia să fac asta. Am auzit că e weekendul viitor. Oricând va fi, voi merge", a declarat Trump presei.
Turning Point USA a lansat site-ul web "Fight for Charlie" pentru a anunţa înmormântarea de pe stadionul Sate Farme, arenă cu o capacitate de peste 60.000 de locuri, în Arizona, unde vicepreşedintele JD Vance a aterizat cu trupul neînsufleţit al lui Kirk joi, iar o slujbă de pomenire a avut loc vineri în oraşul Phoenix.
Kirk, un tânăr activist conservator influent şi un apropiat al lui Trump, a murit miercuri după ce a fost împuşcat în gât, în timp ce participa la o dezbatere la Universitatea Utah Valley.
Bărbatul arestat şi acuzat de crimă este Tyler Robinson, un tânăr alb în vârstă de 22 de ani, care a tras cu o puşcă de pe un acoperiş din apropiere.
Până în prezent, autorităţile nu au oferit mai multe detalii despre capetele de acuzare cu care se va confrunta Robinson, deşi ar putea fi acuzat de crimă agravată, o infracţiune pasibilă de pedeapsa cu moartea în statul Utah.
Trump a declarat sâmbătă pentru NBC că "ar dori să vadă naţiunea vindecându-se" după moartea lui Kirk, deşi a reiterat că ţara "se confruntă cu un grup de nebuni din stânga radicală, iar aceştia nu joacă corect".


