x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de manifestanți au salutat la Barcelona anunțul declarării independenței Cataloniei

Zeci de manifestanți au salutat la Barcelona anunțul declarării independenței Cataloniei

27 Oct 2017   •   18:33
Zeci de manifestanți au salutat la Barcelona anunțul declarării independenței Cataloniei

Câteva zeci de mii de manifestanţi favorabili independenţei s-au strâns în apropierea parcului din jurul parlamentului catalan din Barcelona pentru a saluta anunţul proclamării unei republici catalane vineri după-amiază, notează France Presse. 

Şedinţa legislativului catalan a fost transmisă în direct pe ecrane de mari dimensiuni pe două artere pline de manifestanţi în exteriorul parcului Ciutadella, în centrul Barcelonei. 

Aplauze şi cuvântul 'independenţă' strigat în catalană au fost auzite dinspre susţinătorii independenţei - de la extrema-stângă la centru-drepta - în momentul în care s-a anunţat rezultatul votului prin care Catalonia a fost proclamată 'stat independent luând forma unei republici'. 

''Sunt foarte emoţionată că în sfârşit avansăm, că putem construi o republică, o ţară nouă, plecând de la zero'', a spus Judith Rodriguez, o lucrătoare socială în vârstă de 38 de ani. 

La Madrid, Senatul spaniol a votat la 16:10 (14:10 GMT) să-i permită guvernului să suspende autonomia Cataloniei, o măsură fără precedent în 40 de ani de democraţie. Guvernul spaniol vrea să destituie executivul regional, să controleze poliţia catalană şi să pună sub tutelă parlamentul regional. 

Marile asociaţii susţinătoare ale independenţei ANC şi Omnium Cultural, ai căror lideri au fost plasaţi în detenţie în urmă cu zece zile pentru 'nesupunere', au lansat apeluri la manifestaţii în faţa legislativului de la Barcelona. 

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluţie care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un 'stat independent care ia forma unei republici'. Documentul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi două abţineri, a declarat Carme Forcadell, preşedinta legislativului regional de la Barcelona ce are 135 de locuri. ''Stabilim o Republică Catalană ca stat independent, suveran, democratic şi social'', se menţionează în preambulul rezoluţiei. 

Liderul catalan Carles Puigdemont şi ceilalţi membri ai guvernului regional au luat parte la vot, în timp ce parlamentarii din Partidul Socialist, Partidul Popular şi Ciudadanos au părăsit sala de şedinţe înaintea votului în semn de protest, lăsând să se pronunţe doar parlamentarii din formaţiunile Junts pel Si (Uniţi pentru Da), CUP - partidul de extremă stânga aliat al lui liderului catalan Carles Puigdemont - şi Catalunya Si Que Es Pot (asociat cu Podemos).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Catalonia independenţa barcelona