x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de soldați ucraineni, uciși de focuri de artilerie după atacul bazei Ohtîrka, regiunea Sumî

Zeci de soldați ucraineni, uciși de focuri de artilerie după atacul bazei Ohtîrka, regiunea Sumî

01 Mar 2022   •   08:19
Zeci de soldați ucraineni, uciși de focuri de artilerie după atacul bazei Ohtîrka, regiunea Sumî

Peste 70 de soldați ucraineni au fost uciși după ce artileria rusă a lovit o bază militară din Ohtîrka, din regiunea Sumî, potrivit unei postări a șefului regiunii, Dmytro Zhyvytsky.

În regiunea Sumî, invadatorii ruși au bombardat cu artilerie orașul Ohtîrka timp de câteva zile. Unitatea militară situată aici a oferit rezistență, iar rușii au tras asupra ei în mod extrem de agresiv..

În timpul bombardării unității militare, 70 de persoane au fost ucise, a declarat șeful Administrației Regionale de Stat Sumî.

Zhyvytsky a declarat că mai mulți soldați ruși și câțiva rezidenți locali au fost, de asemenea, uciși în luptele care au avut loc duminică.

Ultimele informații vin după ce zeci de persoane au fost ucise și sute au fost rănite în atacuri separate cu rachete asupra celui de-al doilea oraș din Ucraina, Harkov, arată Sky News.

„Harkov tocmai a fost atacat masiv de grai (rachete)”, a declarat consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Herashchenko. „Zeci de morți și sute de răniți”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraina