x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zgonea: “Un conflict de tipul Băsescu-Ponta trebuie exclus în următorii 20 de ani!” (Wiener Zeitung)

Zgonea: “Un conflict de tipul Băsescu-Ponta trebuie exclus în următorii 20 de ani!” (Wiener Zeitung)

de Istvan Deak    |    22 Mai 2013   •   18:37
Zgonea: “Un conflict de tipul Băsescu-Ponta trebuie exclus în următorii 20 de ani!” (Wiener Zeitung)

Preşedintele Parlamentului, Valeriu Zgonea, a efectuat la finalul săptămânii trecute o vizită la Viena, unde s-a întâlnit cu omologul său austriac Barbara Prammer. Cu această ocazie, el a acordat un interviu cotidianului Wiener Zeitung, intitulat “Am învăţat cât de importantă este cooperarea”. Nu întâmplător jurnaliştii austrieci au fost curioşi să afle care sunt învăţămintele trase “după lupta amară pentru putere dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta”.

“Acum avem un contract care asigură coabitarea paşnică dintre preşedinte şi premier. În calitate de preşedinte al Parlamentului, eu veghez asupra respectării contractului. Conflictul a contat pentru înţelegerea democratică. Am învăţat că este important să ne aşezăm la o masă şi să cooperăm. Împreună schimbăm instituţiile politice”, a declarat Zgonea.

Eliminarea “spaţiului de interpretare”
El a subliniat importanţa schimbării Constituţiei. “Noi, ca o democraţie încă tânără, trebuie să stabilim cu exactitate atribuţiile preşedintelui, ale premierului şi ale Parlamentului. Trebuie să evităm ca instituţiile politice să acţioneze una împotriva alteia. Trebuie să existe o colaborare în interes naţional”, a adăugat politicianul PSD, care s-a ferit să detalieze imixtiunea preşedintelui în treaba premierului. “Să spunem că în cadrul instituţiilor politice amintite există mult spaţiu de interpretare. Acum am luat decizia ca totul să fie definit cu o mai mare exactitate. Acest conflict a adus multe emoţii în joc. Important este că am învăţat că în următorii 10, sau chiar 20 de ani, aşa ceva nu trebuie să se repete”.

Schengen şi fonduri europene
Cât priveşte aderarea la Spaţiul Schengen, România mizează în continuare pe sprijinul Austriei. “Noi simţim că Austria ne sprijină 100% în problema aderării. Am îndeplinit condiţiile, acum totul depinde doar de problemele tehnice. Rezervele anumitor state europene sunt motivate politic şi nu din cauza faptului că nu am îndeplini noi condiţiile. Obiectivul nostru principal rămâne dezvoltarea economiei”. Zgonea pune pe seama lipsei de experienţă clasarea României pe ultimul loc la absorbţia fondurilor europene. “Încă acumulăm experienţă. Noi şi bulgarii am fost ultimii care am aderat la UE. Am muncit mult, însă nu am fost productivi. Am fost afectaţi grav şi de criza economică. Ne lipsesc mijloacele pentru co-finanţare. Acum vrem să implementăm un model nou, după un exemplu germano-polono-austriac. Vom schimba Constituţia, ne vom reorganiza în regiuni şi vom da putere acestor regiuni, astfel încât să-şi obţină singure fondurile europene”, a explicat politicianul de 46 de ani.
Când a venit vorba despre corupţia din România şi de ineficienţa structurilor statului, Zgonea a replicat sec:” Nu vreau să critic fosta putere, dar măsurile luate de ei au fost ineficiente”.

Euro, din 2019
Preşedintele Parlamentului român susţine că aderarea la Zona Euro în 2019 este un proiect important pentru USL. “2019 este o dată realistă pentru adoptarea monedei euro. Atunci vom avea şi preşedinţia Consiliului European”. În încheiere, Zgonea a avut un mesaj pentru Guvernul condus de Viktor Orban. “Ungaria trebuie să înveţe că este parte a familiei UE şi trebuie să îi accepte deciziile. Unele lucruri nu sunt negociabile. Şi aici mă refer la respectul pentru minorităţi, respectul pentru ţările vecine, dar şi respectul pentru contractele cu UE. Nu sunt de acord cu incendierea steagurilor israeliene în Europa, aşa cum am văzut anul trecut. Austria şi România ar trebui să încerce să influenţeze Ungaria în acest sens”, a încheiat Zgonea.

×