x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Furnizorii de servicii medicale din privat, luaţi la puricat

Furnizorii de servicii medicale din privat, luaţi la puricat

de Monica Cosac    |    27 Noi 2018   •   11:30
Furnizorii de servicii medicale din privat, luaţi la puricat
Sursa foto: Zinkevych/Getty Images/iStockphoto

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, ieri, ample controale la cinci dintre furnizorii privaţi de servicii medicale, existând suspiciunea unor decontări făcute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru servicii care au fost deja achitate de pacienţi.

„Vor fi controale făcute de Ministerul Finanţelor împreună cu Ministerul Sănătăţii pentru că sunt, se pare, o serie cheltuieli care se fac, probabil, altfel decât prevede legea. O să vedeţi exact când facem controlul. Sunt câteva structuri pe care Ministerul Sănătăţii le-a indicat. Sunt din zona privată. O să vedeţi exact care sunt şi concluziile controlului care este în derulare", a afirmat Eugen Teodorovici, la o dezbatere despre parteneriatul public-privat în Sănătate, organizată de DC Media Group. Potrivit ministrului, „pentru acelaşi tip de intervenţie medicală, se plătesc de mai multe ori aceste activităţi, şi de către privat, şi de către Casa de Sănătate şi deja avem o mare problemă dacă lucrurile sunt în acest fel”. Este „imoral şi illegal” ca o companie să taxeze şi pacientul şi să deconteze serviciul prestat şi de la Casa de Sănătate, mai spune Teodorovici, precizând că sancţiunile vor fi cele prevăzute de lege.

Programele de Sănătate, revizuite

Totodată, Ministrul Finanţelor a declarat că ar trebui revizuite toate cele 28 de programe naţionale de Sănătate, unele dintre ele derulate de CNAS, iar altele de Ministerul Sănătăţii. „Modul în care ele astăzi sunt alcătuite, din punctul meu de vedere, trebuie schimbat radical. Adică, aceeaşi machetă pusă pe toate programele de sănătate şi efectiv revizuite”, a spus Teodorovici, precizând că printre cele mai costisitoare se numără programele de oncologie, cardiologie şi diabet.  

De partea cealaltă, reprezentanţii Ministerul Sănătăţii consideră că, dincolo de vorbe, sistemul sanitar va deveni într-adevăr o prioritate pentru România abia atunci când se vor aloca peste 8 procente din PIB acestui domeniu. „Pentru că tot vorbim despre importanţa sănătăţii, despre prioritatea sănătăţii. Eu vă spun un singur lucru: o să cred când o să văd mai mult de 8% din PIB buget la Sănătate. Atunci o să cred că toată lumea consideră că Sănătatea este prioritară în România”, a spus Cristian Grasu, secretar de stat în MS.

„Vrem să vedem modul în care se cheltuiesc banii, în care sunt decontați de către Casa de Asigurări de Sănătate. Se pare că sunt dublări de cheltuieli pentru același tip de intervenție medicale”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

×
Subiecte în articol: medical privat cnas teodorovici