x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie 40 milioane de lei, cauţiune record pentru Dan Adamescu

40 milioane de lei, cauţiune record pentru Dan Adamescu

07 Mar 2016   •   15:40
40 milioane de lei, cauţiune record pentru Dan Adamescu

Procucorii DNA au stabilit ca Dan Adamescu trebuie să plătească o cauţiune de 40 milioane de lei sau.

Dacă patronul de la Astra nu dispune de această sumă va trebui să indice bunuri în valoare de 40 de milioane de lei, care vor putea fi puse sub sechestru de procurorii DNA.

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 40 de milioane de lei, în dosarul privind falimentarea Astra. Adamescu este acuzat de procurorii DNA că a administrat defectuos societatea de asigurări, pentru a obţine avantaje personale, scrie news.ro.

Omul de afaceri Dan Adamescu a venit la DNA, luni dimineaţă, fiind citat pentru a fi audiat în calitate de suspect într-un dosar privind falimentul Astra. Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 09.30 şi a intrat cu maşina în curtea instituţiei, pentru a putea merge pe la intrarea amenajată pentru persoane cu deficienţe, el folosind de mai mult timp un fotoliu rulant.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că Dan Adamescu a fost citat de procurori în calitate de suspect într-un dosar privind falimentul Astra. Anchetatorii au stabilit că prejudiciul produs în acest caz ar fi de peste 700 de milioane de lei.

Potrivit surselor citate, Dan Adamescu este vizat în anchetă pentru modul în care a falimentat societatea de asigurări Astra.

În dosar sunt vizate şi alte persoane, printre care şi fiul lui Dan Adamescu, precum şi oameni din anturajul patronului Astra Asigurări, au precizat sursele citate.

În 3 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti a admis cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de intrare în faliment a Astra Asigurări, însă decizia a fost contestată la instanţa superioară. Curtea de Apel Bucureşti a fixat deja pentru data de 24 martie termenul de judecată în acest proces.

Decizia judecătorilor Curţii de Apel, care va fi definitivă, este importantă pentru că poate marca debutul plăţii despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Fondul a transferat dosarele de la Astra şi a deschis dosarele de daună, însă nu poate face plăţi până la o sentinţă definitivă privind falimentul.

La intrarea în faliment, Astra avea în portofoliu circa 2 milioane de contracte de asigurare, din care circa 870.000 erau poliţe RCA. În octombrie 2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a transferat dosarele de daună, de asigurare şi bazele de date de la Astra.

În total, au fost preluate 57.210 de dosare de daună şi peste 2 milioane de contracte de asigurare în vigoare. De asemenea, circa 18.000 de cereri de plată au fost depuse la Fond, în baza unor poliţe de asigurare emise de către Astra Asigurări, potrivit unor surse din piaţă.


×