x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie A fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale a României

A fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale a României

18 Iun 2019   •   16:35
A fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale a României

Judecătorul Valer Dorneanu a fost reales, marţi, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României pentru un mandat de trei ani, informează CCR.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, marţi, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui României, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, a vicepreşedintelui Senatului şi a judecătorilor Curţii Constituţionale, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale de către Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan pentru un mandat de 9 ani.

"Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit articolului 63 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, intrarea în exerciţiul funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale şi a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componenţă, pentru alegerea noului preşedinte al Curţii", se precizează în comunicat.

În urma votului secret, arată sursa menţionată, cu majoritatea voturilor judecătorilor, Valer Dorneanu fost reales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani. AGERPRES

×
Subiecte în articol: valer dorneanu