x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Adina Florea, propusă pentru şefia DNA

Adina Florea, propusă pentru şefia DNA

08 Oct 2018   •   11:46
Adina Florea, propusă pentru şefia DNA

Procurorul Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru a ocupa funcţia de procuror-şef al DNA, consideră că protocoalele încheiate între SRI şi alte instituţii "adaugă la lege". 

Florea a declarat, în timpul audierilor la Consiliul Superior al Magistraturii, că nu a cunoscut conţinutul protocoalelor până în momentul în care acestea au fost făcute publice. 

"În toată activitatea desfăşurată nu am lucrat cu aceste protocoale. De fapt, nu le-am cunoscut, şi am declarat în mod constant acest lucru, decât în momentul în care ele au devenit publice. După părerea mea, aceste protocoale adaugă la lege. (...) După părerea mea, aceste protocoale au creat un alt cadru, altul decât acela procesual, în baza căruia să se poată lucra în acele echipe mixte operative, care sunt prevăzute de protocoale şi care, din punctul meu de vedere, exced cadrului procesual legal", a afirmat Adina Florea, care a răspuns unei întrebări venite din partea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. 

Totodată, Florea a subliniat că, în cazul în care va deveni procuror şef al DNA, va pune la dispoziţia unei eventuale comisii de anchetă toate documentele necesare aflării adevărului judiciar. 

"Prin urmare, atitudinea adoptată şi pe care aş adopta-o ar fi aceea de a pune la dispoziţia comisiei care ar efectua verificarea cu privire la aceste protocoale a tuturor materialelor şi documentelor care să contribuie la aflarea adevărului judiciar", a adăugat Adina Florea. 

Adina Florea susţine luni interviul în fata Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care va da un aviz consultativ. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adina Florea